Sfintii Parinti rasariteni vorbesc rar despre aceasta stare de parasire si niciodata atat de mult si grav ca Sfantul Siluan. O pricina a acestei taceri este faptul ca, indeobste Parintii se feresc sa vorbeasca despre ei, iar atunci cand refera la propriile lor experiente duhovnicesti, o fac cu multa discretie si retinere. In aceasta privinta, Sfantul Siluan se deosebeste net de ei, neavand alt inaintas decat pe Fericitul Augustin, printre Parintii latini, si pe Sfantul Simeon Noul Teolog, printre cei din Rasarit.

Alta pricina este cu siguranta faptul ca experienta Sfantului Siluan se intemeiaza, in chip original, pe vederea lui Dumnezeu si pe o deplina primire a harului, pe cat este cu putinta aici, pe pamant, lucru cu totul minunat, pe care putini oameni, chiar dintre cei sfinti, ajung sa-l cunoasca.

De aceea, majoritatea Parintilor vorbesc despre parasirea sufletului de catre har intr-un context si la un nivel cu totul deosebite de cele pe care se plaseaza experienta Sfantului Siluan, prezentand-o sub forma generala si, s-ar putea spune, teoretica a unei invataturi duhovnicesti – cel mai adesea scoasa din vietuirea inaintasilor-, care sa-i lumineze si sa-i intareasca pe cei care ar avea de indurat o asemenea incercare.

Sa observam mai inainte de toate ca, fara a fi propriu-zis vorba de parasire, Parintii evoca adesea alternanta, inevitabila in viata duhovniceasca, dintre momentele in care harul isi face simtita prezenta si momentele de secatuire sufleteasca, in care omul simte cu durere absenta lui. Aceasta alternanta – pe care, intr-o masura sau alta, o cunosc toti cei cu o viata duhovniceasca sporita si pe care Sfantul Siluan a trait-o el insusi de-a lungul multor ani este evocata in chip simbolic de Origen, atunci cand, Omilia 27 la Cartea Numerii, comenteaza calatoria si popasurile poporului ales, in pustie. Continuare »

Când posteşti, să faci milostenie, şi când nu posteşti, iarăşi să faci! Noi, creştinii, trebuie să ţinem posturile predate de la Biserica lui Hristos în măsura în care putem. Pentru cel prea bolnav şi slab postul se dezleagă, dar cum am zis, întâi să aibă grijă să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, şi să se unească cu Hristos. Şi dacă-i prea slab cu trupul, îl dezleagă duhovnicul. Dar întâi să aibă grijă de suflet. Se poate întâmpla ca prin Sfânta Împărtăşanie sau prin Sfântul Maslu, sau prin alte rugăciuni, să se facă sănătos chiar şi fără dezlegare de la post.

Fraţi creştini,

Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie de astăzi ne învaţă trei lucruri mari, trei fapte mari şi bune: nepomenirea răului, postul şi milostenia.

Nu fără înţelepciune s-a pus această Evanghelie la începutul Postului Mare, ci cu mare înţelepciune şi cu scop preabun, ca să ne înveţe pe noi când este primit postul nostru, care-i postul cel adevărat, şi de ce anume trebuie însoţit postul nostru, ca să fie bine primit înaintea lui Dumnezeu. Aţi auzit ce zice dumnezeiasca Evanghelie: „De veţi ierta voi greşalele fraţilor voştri, vă va ierta şi vouă greşalele Tatăl vostru care este în cer. Iar de nu veţi ierta voi greşalele fraţilor voştri, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele voastre”. Iată iubirea de oameni a lui Dumnezeu arătată în Evanghelia de astăzi! El nici nu porunceşte, nici nu legiuieşte, ci face o tocmeală cu oamenii, ca un Părinte preabun cu fiii Săi. E ca şi cum ar zice tatăl către fecior: “Dragul tatii, dacă ai să ierţi pe fraţii tăi, te iert şi eu pe tine, iar dacă nu, nici eu nu te iert”. Deci n-a zis Dumnezeu: “Vă poruncesc să iertaţi pe fraţi!”, sau “Vă dau lege”, sau “Vă ameninţ cu moartea”. Nimic din toate acestea nu vedem în Evanghelia de astăzi.

Continuare »