Rugăciunile începătoare

Troparul

Ca pe cel ce eşti împreună-vorbitor cu cei fără de trupuri şi cu purtătorii de nevoinţă împreună-petrecător, adunându-ne cu credinţă, te lăudăm pe tine, Mare Mucenice Mina, cerând pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecii lor. Amin.

Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Sfântului Mare Mucenic Mina

Cântarea I

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”. Continuare »