fists-in-the-air„Revolta metafizică este actul prin care un om se răzvrăteşte împotriva condiţiei sale şi împotriva întregii creaţii. Ea este metafizică prin faptul că tăgăduieşte sensul omului şi scopul creaţiei. (…) Omul revoltat se situează într-un stadiu fie premergător, fie posterior omului religios, revendicând o ordine omenească în care toate răspunsurile să fie omeneşti. (…). Ar fi astfel posibil de dovedit că nu pot exista pentru cugetul omenesc decât două universuri posibile, cel al religiei (sau, în limbaj creştin, al mântuirii), şi cel al revoltei. ” (A. Camus – „Omul revoltat”)

Tendinţa de a se împotrivi şi de a se răzvrăti este o trăsătură generală constitutivă a naturii omeneşti, la fel ca şi conştiinţa şi inteligenţa. Aşa încât am putea spune, parafrazându-l pe Descartes: „Mă revolt, deci sunt” – „deci suntem”[…], scrie Camus, într-atât revolta i se pare a fi fundamentală pentru a defini ansamblul comunităţii omeneşti:

„[…] revolta joacă acelaşi rol cu „cogito” pe planul gândirii : ea este prima  evidenţă.

Într-adevăr, istoria omenirii căzută în păcat începe cu un act de neascultare şi de revoltă împotriva voinţei Tatălui ceresc. Continuare »