Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare. Fiecare sărbătoare aşezată de Sfânta noastră Biserică are scopul ei. Aşa cum un călător păşeşte vara pe sub razele arzătoare, şi când întâlneşte un copac se opreşte şi se odihneşte sub umbra lui, aşa şi noi în viaţa aceasta. Trăim într-o lume pustie de simţăminte mari şi înalte. Suferim din cauza multor necazuri. Şi fiecare sărbătoare este un copac plin de rouă şi bună mireasmă, care ne odihneşte duhovniceşte şi ne dă puteri ca să ne continuăm călătoria grea a vieţii.

Sărbătoarea de astăzi este un praznic împărătesc. Este coroana sărbătorilor Domnului. Dacă Naşterea lui Hristos este începutul şi rădăcina, sărbătoarea de astăzi este sfârşitul şi culmea. Să aruncăm o privire asupra acestui fapt minunat pe care îl sărbătorim astăzi.

***

După învierea Sa, Domnul nostru a rămas patruzeci de zile aici, pe scoarţa pământului. Însă în această perioadă nu a rămas fără să lucreze. S-a arătat în diferite locuri şi în diferite momente ucenicilor şi apostolilor Săi. În ce scop? Ori de căte ori Domnul s-a arătat înaintea ucenicilor Săi, mai întâi le-a dat binecuvântarea şi pacea Sa ,,care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7), pentru care se roagă neîncetat Biserica noastră.

Continuare »

…Ce va folosi omul de va dobîndi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37)

Iubiţi credincioşi,

În predica Sfintei Evanghelii de astăzi vom vorbi, pe cît ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului şi despre valoarea sufletului omenesc. Iată ce spune Mîntuitorul: Ce va folosi omul de ar dobîndi toată lumea, dar îşi va pierde sufletul său? (Marcu 8, 36). Apoi zice: Ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său (Marcu 8, 37). Auziţi, fraţii mei, cît de mare şi nemăsurată valoare are sufletul nostru şi la cîtă cinste şi preţuire l-a ridicat Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos? Şi dacă este aşa, cine va putea vreodată a se împotrivi acestui adevăr?

Sfînta Scriptură are obicei de multe ori să numească pe om “suflet”. Iată ce spune la Facere: Iar sufletele care au intrat cu Iacob în Egipt şi care au ieşit din coapsele lui, au fost de toate şaizeci şi şase de suflete, afară de femeile feciorilor săi (Facere 46, 26). Iată că Sfînta Scriptură îl numeşte pe om “suflet”. Şi de ce îl numeşte Sfînta Scriptură pe om “suflet”? Răspunsul este acesta: pentru valoarea cea mare ce o are sufletul faţă de trup. Continuare »

Prin rabdarea voastra veti dobindi sufletele voastre (Luca 21, 19)

Iubiti credinciosi,

Daca ar veni aici 40 de ritori impodobiti cu darul bunei vorbiri, nu ar fi in stare sa ne vorbeasca indeajuns despre viata si patimirea Sfintilor 40 de Mucenici, a caror sfinta praznuire o facem astazi. Si daca patruzeci nu ar putea face lucrul acesta, cum as putea eu singur, cel cu totul neiscusit in frumoasa vorbire, sa va spun si sa va zugravesc, prin cuvint, o icoana atit de minunata despre chinurile, suferintele, rabdarea si nevointele acestor 40 de ostasi viteji si nebiruiti ai lui Hristos de la Sevastia?

Totusi, cerind ajutorul lui Dumnezeu, voi incerca sa arat dupa a mea slaba putere, istoria sfinta a patimirii acestor 40 de Mucenici, pe care Sfinta noastra Biserica Ortodoxa ii cinsteste cu o deosebita praznuire de aproape doua mii de ani. Sfintii 40 de Mucenici au patimit pentru credinta lui Hristos pe vremea paginului imparat Liciniu, in orasul Sevastia Armeniei, de la un eparh salbatic si pierzator cu numele Agricolae. Acesti sfinti au fost cu totii ostasi ai imparatului pamintesc, viteji in razboaie, care mai pe urma s-au aratat si ostasi alesi ai imparatului ceresc. Trei dintre ei cu numele de Chirion, Candid si Domnos, erau foarte iscusiti in dumnezeiestile Scripturi, si aflindu-se despre ei ca sint crestini, voievodul cel pagin i-a prins si ii silea sa se inchine idolilor neinsufletiti, prin care paginii aduc jertfe diavolilor.

Continuare »

“Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16, 15)

Iubiţi credincioşi,

În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cât de mare, cât de păgubitoare de suflet şi cât de urâtă de Dumnezeu este patima mândriei, dar nu puţin se poate cunoaşte răutatea acestui păcat şi din învăţătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic şi nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvânt câte înfăţişări are şi cât de felurită este această răutate a păcatului mândriei, voi aduce în mijloc o învăţătură preaminunată a Sfântului Ioan Scărarul în această privinţă. Prin aceasta se va cunoaşte câte capete are această înfricoşată fiară a mândriei şi prin care cei înţelepţi şi iscusiţi vor înţelege cât de pestriţ şi primejdios este acest păcat.

Iată ce zice acest sfânt părinte despre mândrie: “Mândria este lepădătoare de Dumnezeu, învăţătură a diavolilor, defăimare a oamenilor, maica osândirii, strănepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieşirea din minţi, înaintemergătoare de căderi, pricină a epilepsiei, izvor al mâniei, uşă a făţărniciei, întărire a diavolilor, străjuitoare a păcatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, neştiinţă de îndurare, amară luătoare de seamă a greşelilor altora, judecătoare fără de omenie, împotrivă luptătoare a lui Dumnezeu” (Filocalia, IX, Cuvântul 25, Despre mândrie, Bucureşti, 1980).

Continuare »

Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.

Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.

Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii.
Continuare »

Frati crestini,

Ne intalnim astazi si maine in pomenirea cea de peste ani a celor doua fapturi dumnezeiesti, Sfantul Ierarh Nicolae si Sfanta Mucenita Filofteia.

Diferenta de timp si de loc este mare intre acesti sfinti ai lui Dumnezeu, pentru ca Sfantul Nicolae traieste pe la trei sute si patruzeci, atunci isi incheie viata pamanteasca, iar Sfanta Filofteia pe la o mie trei sute treizeci, treizeci si cinci, patruzeci. Deci, o mie de ani distanta de timp intre acesti doi. Bunul Sfantul Nicolae era un mare ierarh, un arhiereu al lui Dumnezeu care avea legaturi directe cu imparatul Constantin, la primul Sinod de la Niceea, un om cu multe relatii in lumea aceasta pamanteasca.

Sfanta Filofteia, o fetita, o taranca saraca, poate nu stia nici sa se iscaleasca, cu niste parinti modesti, saraci, plugari, traind intr-o localitate din Bulgaria. Sfantul Nicolae, dupa cum s-a vorbit in “Viata lui”, el insusi facand minuni in viata lui pamanteasca; iar pe Sfanta Filofteia nimeni n-a cunoscut-o in viata ci, decat in momentul martiriului ei.

Si totusi, ne intalnim cu amandoi acesti sfinti ai lui Dumnezeu in aceste zile, astazi si maine. Si astazi si in sapte decembrie. Ce-i uneste pe dansii si ce-i face laudati si neuitati de memoria lumii?

Continuare »

Astăzi este zi de bucurie pentru tot creştinul ortodox: prăznuim pe marii voievozi Mihail şi Gavriil, dimpreună cu toate ostile îngereşti.

In Simbolul credinţei, chiar de la început grăim aşa: „Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.” Adică mărturisim că Dumnezeu a făcut lumea cea văzută şi cea nevăzută. Lumea cea nevăzută sunt sfinţii îngeri, pentru cinstea cărora ne-am adunat astăzi; sunt slugile cele credincioase ale lui Dumnezeu, lăudătorii slavei lui Dumnezeu, sunt păzitorii şi povăţuitorii noştri, însoţitorii şi rugătorii noştri.

Pentru ochii noştri trupeşti, ei sunt o lume nevăzută; dar din cuvintele lui Dumnezeu, din învăţătura Bisericii noastre, ştim multe lucruri despre dânşii: că locuiesc în cer precum şi printre oameni şi că adeseori s-au arătat oamenilor în chip văzut, când Dumnezeu a găsit de bine să facă pe îngeri vestitori ai voii Sale oamenilor şi crainici ai adevărurilor dumnezeieşti.

Aşa cum grăiesc Sfintele Evanghelii, atât începutul cât şi sfârşitul lucrării pământeşti a Domnului nostru Iisus Hristos, sunt legate de arătarea îngerilor în lume. Continuare »

Cel ce Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor si Eu il voi marturisi pe el
inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri

(Matei 10, 32)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa praznuieste pe unul din cei mai mari mucenici, anume pe Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir.

Acest mucenic vrednic de lauda, s-a nascut in cetatea Solonul sau Tesalonic din nordul Greciei. Tatal sau a fost voievod si comandant al cetatii Tesalonic si era crestin, dar tinea in taina dreapta credinta, pentru marea prigoana ce era atunci asupra crestinilor. El avea un copil anume Dimitrie, pe care l-a crescut de mic in dreapta credinta si in dragoste pentru Iisus Hristos. Tatal lui Dimitrie avea in casa lui doua icoane frumoase, cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Sale Maici, la care se inchina el si sotia sa. La aceste sfinte icoane duceau adesea parintii pe copilul Dimitrie, inca din pruncie, ca sa se inchine Mintuitorului si Maicii Domnului, invatindu-l sa se roage si descoperindu-i taina adevaratei credinte in Hristos.

Pe cind era Sfintul Dimitrie in virsta de 20 de ani, a murit tatal lui, binecredinciosul voievod al Tesalonicului. Auzind imparatul Maximilian de aceasta, a chemat la el pe Dimitrie, fiul voievodului, pe care vazindu-l intelept si viteaz in razboaie, l-a facut voievod in locul tatalui sau; apoi Sfintul Dimitrie mergind in patria sa Tesalonic, in loc sa prigoneasca pe crestini, cum ii poruncise Maximilian, a inceput inaintea tuturor a marturisi pe Hristos si a invata dreapta credinta, slavind pe Dumnezeu Cel in Treime inchinat si cinstit. Astfel, el s-a facut tesalonicenilor ca un alt Apostol Pavel, caci pe multi ii aducea la cunostinta adevarului, risipind inchinarea la idoli. Continuare »

“Doamne, bine este sa fim noi aici” (Matei 17, 4)

In fiecare an, la 6 august, praznuim una dintre cele mai mari sarbatori crestine – Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe muntele Tabor.

Este cu adevarat mare acest Praznic, pentru ca acolo pe Tabor Mantuitorul insusi Si-a aratat, ca intr-o strafulgerare, slava Sa dumnezeiasca inaintea Apostolilor Sai. Pana acum, Sfintii Apostoli vazusera si se uimisera numai de minunile Lui, care erau mari si puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar in sufletul lor ei il socoteau pe Mantuitorul tot ca pe un om – un mare Prooroc, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor de pana atunci.

Insa, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbarii la Fata, Sfintii Apostoli se conving pentru totdeauna ca marele lor invatator este nu numai un om al lui Dumnezeu, ci si Dumnezeu adevarat. Cele vazute si traite de ei pe muntele Tabor nu le vor uita niciodata. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut in ultimul an al vietii pamantesti a Mantuitorului, cu cateva luni inainte de rastignirea Sa.

Dupa cum ne istorisesc primii trei Sfinti Evanghelisti – Matei, Marcu si Luca – faptele s-au petrecut asa: Iisus venea inspre nordul Tarii Sfinte, Se indrepta catre Ierusalim si le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea Sa, care il asteptau in Ierusalim. Continuare »

Ilie, în adevăr va veni şi va aşeza la loc toate (Matei 17, 11)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuieşte pe sfântul, slăvitul şi marele prooroc al lui Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, pe marele râvnitor al adevărului, pe mustrătorul împăraţilor celor fără de lege. Astăzi cinstim pe cel mai râvnitor prooroc al Legii Vechi, pe învăţătorul poporului celui depărtat de Dumnezeu, pe pedepsitorul proorocilor mincinoşi, pe marele făcător de minuni Ilie, căruia stihiile i s-au supus şi s-a învrednicit să vorbească cu Dumnezeu pe muntele Horeb şi cu Iisus Hristos pe Tabor.

Patria acestui mare prooroc a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărgineşte cu Arabia şi cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat şi Tesviteanul. Acest prooroc era din seminţia lui Aaron şi, încă de la naştere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii şi va arde pe cei fără de lege cu foc. La naştere, tatăl său, cu numele de Sovac, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe vorbind cu pruncul şi învelindu-l cu foc şi băgându-i foc în gură să mănânce.

Acestea văzându-le tatăl său, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia aceea, iar unul dintre preoţi, bărbat înainte văzător, i-a zis: “Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Râvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul”. Deci, crescând pruncul şi ajungând în vârsta desăvârşită, a devenit un mare prooroc şi propovăduitor al dreptei credinţe în Dumnezeu şi un prea râvnitor al poruncilor Lui.

Continuare »

„Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6)

„Căci Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi AceştiTrei Una sunt” (I Ioan 5, 7)

„Cunoştinţa Sfintei Treimi şi a celei de o fiinţă Treimi este sfinţire şi îndumnezeire pentru îngeri şi pentru oameni” (Sfântul Talasie Libianul, „Capete despre dragoste şi înfrânare”, suta întâi, Filocalia, vol. IV, cap. 100, p. 10).

Părinţilor şi fraţilor,

Despre Prea Bunul Dumnezeu Cel închinat şi slăvit în Treime, unele le putem înţelege, dar a le grăi nu, iar altele le putem şi înţelege, şi grăi (Sfântul Ioan Damaschin, Teologhicon, p. 3). Iată cele ce le putem înţelege şi grăi: că Dumnezeu este fără de început, fără de sfârşit, veşnic, pururea existent, nezidit, neschimbat, unic, necompus, fără de trup, nevăzut, nepipăit, nescris împrejur, nemărginit, neînţeles, necuprins, neajuns de minte, bun, drept, Ziditor al tuturor zidirilor, atotputernic, proniator al tuturor, Stăpânitor, Judecător; apoi că este Dumnezeu Unul după fiinţă, dar în trei ipostasuri: în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh; şi că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Una, afară de nenaştere, naştere şi purcedere. Apoi că Fiul şi Sfântul Duh sunt Una, afară de nenaştere, naştere şi purcedere.

Apoi că Fiul Cel Unul Născut, Cuvântul lui Dumnezeu, pentru îndurările milei Sale spre a noastră mântuire, cu bunăvoirea Tatălui şi cu împreună- lucrarea Prea Sfântului Duh, fără de sămânţă şi fără de stricăciune zămislindu-Se, prin Duhul Sfânt, din Sfânta Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea Maria s-a născut şi om desăvârşit dintr- însa S-a făcut. Şi că Acesta este Dumnezeu desăvârşit, şi Acelaşi om desăvârşit, din două firi, a dumnezeirii şi a omenirii, şi din două firi gânditoare, voitoare, lucrătoare şi libere. Sau ca să zic pe scurt, amândouă fiind desăvârşite, după voia şi raţiunea proprie lor, şi alcătuind un singur Ipostas. De aceea, după omenitate a flămânzit şi a însetat, S-a ostenit, S-a răstignit, şi moarte şi îngropare a primit, şi a treia zi a înviat şi la ceruri S-a înălţat, de unde iarăşi va să vie la noi, la sfârşitul veacurilor.

Continuare »

Evanghelia despre Pogorarea Duhului Sfant

Când se seamana samânta, puterea caldurii si a luminii trebuie sa patrunda înauntru ca s-o faca creasca.
Când se planteaza pomul, puterea vântului trebuie sa vina ca sa-l faca puternic si sa-si întareasca radacina.
Când gospodarul îsi construieste casa, el cauta puterea rugaciunii, ca sa-i sfinteasca casa.
Domnul nostru Iisus Hristos a semanat samânta de cel mai mare pret în câmpul lumii acesteia. Trebuia sa vina puterea Sfântului Duh, ca sa-i dea caldura si lumina, si sa o faca sa creasca.
Dumnezeu Fiul a semanat Pomul Vietii în câmpurile deserte si necultivate ale mortii. Trebuia ca vârtejul puternic al Duhului sa respire în el, ca sa întemeieze Pomul Vietii.

Întelepciunea lui Dumnezeu de dinaintea vesniciei se facuse salasuri de suflete alese ale oamenilor. Puterea si întelepciunea Duhului lui Dumnezeu trebuia sa pogoare în acest salas si sa-l sfinteasca. Mirele Dumnezeiesc Îsi alesese Mireasa Sa, Biserica sufletelor curate, si Duhul bucuriei vesnice trebuia sa pogoare ca sa uneasca cerul si pamântul cu un inel, si sa învesmânteze Mireasa în haina de nunta. Toate urmau sa se întâmple asa cum au fost proorocite. Duhul Sfânt a fost fagaduit si Duhul Sfânt a venit. Cine putea sa fagaduiasca venirea pe pamânt a Duhului Atotputernic afara numai de Cel care stia ca Duhul va face ascultare si va veni? Si cui va putea sa dea asemenea ascultare grabnica daca nu Celui Unuia fata de care El are iubire desavârsita?

O, cât de desavârsita este iubirea binevoitoare, ca sa arate ascultare desavârsita! Aceasta iubire desavârsita nu se poate arata desavârsit în nici un alt chip decât numai în ascultare desavârsita. Iubirea este cu grija mare în toata vremea si în tot ceasul, si cu dorinta si graba de a asculta pe cel iubit. Si din ascultare desavârsita vine, ca un izvor de lapte si miere, bucurie desavârsita, care face iubirea un lucru frumos.

Continuare »