Predici


Arhiva postari pentru aceasta categorie


Predica de Rusalii – Sf. Nicolae Velimirovici

31 May 2015

rusaliiEvanghelia despre Pogorarea Duhului Sfant

Când se seamana samânta, puterea caldurii si a luminii trebuie sa patrunda înauntru ca s-o faca creasca.
Când se planteaza pomul, puterea vântului trebuie sa vina ca sa-l faca puternic si sa-si întareasca radacina.
Când gospodarul îsi construieste casa, el cauta puterea rugaciunii, ca sa-i sfinteasca casa.
Domnul nostru Iisus Hristos a semanat samânta de cel mai mare pret în câmpul lumii acesteia. Trebuia sa vina puterea Sfântului Duh, ca sa-i dea caldura si lumina, si sa o faca sa creasca.
Dumnezeu Fiul a semanat Pomul Vietii în câmpurile deserte si necultivate ale mortii. Trebuia ca vârtejul puternic al Duhului sa respire în el, ca sa întemeieze Pomul Vietii.

Întelepciunea lui Dumnezeu de dinaintea vesniciei se facuse salasuri de suflete alese ale oamenilor. Puterea si întelepciunea Duhului lui Dumnezeu trebuia sa pogoare în acest salas si sa-l sfinteasca. Mirele Dumnezeiesc Îsi alesese Mireasa Sa, Biserica sufletelor curate, si Duhul bucuriei vesnice trebuia sa pogoare ca sa uneasca cerul si pamântul cu un inel, si sa învesmânteze Mireasa în haina de nunta. Toate urmau sa se întâmple asa cum au fost proorocite. Duhul Sfânt a fost fagaduit si Duhul Sfânt a venit. Cine putea sa fagaduiasca venirea pe pamânt a Duhului Atotputernic afara numai de Cel care stia ca Duhul va face ascultare si va veni? Si cui va putea sa dea asemenea ascultare grabnica daca nu Celui Unuia fata de care El are iubire desavârsita?

O, cât de desavârsita este iubirea binevoitoare, ca sa arate ascultare desavârsita! Aceasta iubire desavârsita nu se poate arata desavârsit în nici un alt chip decât numai în ascultare desavârsita. Iubirea este cu grija mare în toata vremea si în tot ceasul, si cu dorinta si graba de a asculta pe cel iubit. Si din ascultare desavârsita vine, ca un izvor de lapte si miere, bucurie desavârsita, care face iubirea un lucru frumos.

Continuare »

Inaltarea Domnului – Predica Par. Sofian

21 May 2015

inaltarea-domnului

Ziua Inaltarii Domnului, sarbatoare unica in toata istoria neamului omenesc. Pentru ca de-a lungul istoriei s-au mai ridicat la ceruri doi oameni de care vorbeste Biblia, Enoh si Ilie, insa ei au fost ridicati de Dumnezeu la ceruri si sunt undeva in vazduh. Dumnezeu stie locasul lor si de acolo vor veni cu trupul, sa-si lase trupul pe pamant, sa fie ucisi la sfarsitul istoriei neamului omenesc, ca dupa aceea sa-si capete fiinta duhovniceasca, precum toti cei inviati si sa se inalte si ei la ceruri, impreuna cu sufletele celor care vor fi mantuiti. Deci ei doi, Enoh si Ilie, au fost ridicati de Cineva, de Dumnezeu la ceruri.

Iisus Mantuitorul Se ridica prin puteri proprii, Se inalta la ceruri, pentru ca era Insusi Dumnezeu. Trupul Mantuitorului Hristos era un trup cu totul special, un trup indumnezeit. Daca ati luat seama la Evanghelia citita in seara aceasta, Iisus Mantuitorul Se arata ucenicilor Sai si ei se uita la El si li se pare ca vad duh. Iisus ii indeamna sa priveasca bine si sa vada mainile si picioarele strapunse de cuiele de pe Crucea Golgotei, ca nu este duh, ca duhul nu are carne si oase — cum avea El atunci, intre Rastignire, Inviere si Inaltare. Si ca sa-i poata convinge, ii indeamna sa-I dea ceva de mancare. Si mananca in fata lor, mananca dintr-un fagure de miere si dintr-un peste fript pe jaratic. Nu-I era foame lui Iisus, insa vroia sa vada ei, ucenicii, ca El este acelasi care a fost cu ei inainte de Inviere.

Iisus intr-adevar purta dupa Inviere un trup cu totul indumnezeit. De pilda, merge pe drum catre Emaus si apare ca din senin intre cei doi apostoli, Luca si Cleopa. Ii intreaba despre ce vorbesc si merge cu ei pana la Emaus, un sat langa Ierusalim. Acolo intra in casa unde se duceau apostolii, sta la masa cu ei si la un moment dat binecuvanteaza painea pusa inaintea lor, o frange si le-o da. Si cand a frant painea, L-au cunoscut in acest gest ca este Iisus, cel care a fost cu ei inainte de Rastignire. Si in clipa urmatoare Iisus a disparut dintre ei, a intrat in planul Sau dumnezeiesc. Unii sfinti Parinti spun ca in clipa cand a frant si a dat painea lor, Iisus a intrat in paine, asa cum intra in sfanta Impartasanie. Noi ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului: acea bucatica de paine pe care o primiti cu lingurita si acel putin vin sunt Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos. El ne-a spus ca-i asa, in seara Cinei de taina: „Daca nu veti manca [trupul Fiului omului si daca nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi“ (Ioan 6:53) (…).

Continuare »

Duminica Samarinencei. Apa cea vie – Predica Sf. Nicolae Velimirovici

10 May 2015

Evanghelia Duminicii a V-a după Paşti (a Samarinencii)

femeia-samarineancaÎn vremea aceea, venit-a Iisus în cetatea Samariei, care se cheamă Sihar, aproape de locul pe care l-a dat Iacov lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov, iar Iisus, ostenit fiind de călătorie, şedea lângă fântână; şi era ca la al şaselea ceas. A venit o femeie din Samaria să ia apă. Zis-a ei Iisus: „Dă-Mi să beau!” Că ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere hrană. Deci a zis Lui femeia samarineancă: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri de la mine să bei, femeie samarineancă fiind eu? Că nu se amestecă iudeii cu samarinenii”. Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce zice ţie: «Dă-Mi să beau», tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apă vie”.
Zis-a Lui femeia: „Doamne, nici vadră nu ai, şi fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie?” Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „Tot cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Iar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face întru dânsul izvor de apă săltătoare întru viaţa veşnică”. Zis-a către Dânsul femeia: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot”. Zis-a ei Iisus: „Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. Răspuns-a femeia şi I-a zis Lui: „N-am bărbat”. Zis-a ei Iisus: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Că cinci bărbaţi ai avut, şi, acum, acela pe care-l ai nu-ţi este ţie bărbat; aceasta adevărat ai grăit”. Zis-a Lui femeia: „Doamne, văd că prooroceşti Tu (…). Noi ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni Acela, va spune nouă toate”. Zis-a ei Iisus: „Eu sunt, Cela ce grăiesc cu tine”. Iar femeia a lăsat vadra sa şi a mers în cetate şi a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om Care mi-a spus mie toate câte am făcut; nu cumva Acesta e Hristos?” Deci au ieşit din cetate şi veneau către Dânsul…

(Ioan 4, 1-30)

“În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?”

(Psalm 41, vers. 1-2) Continuare »

Invierea Domnului – Cuvant al Sfantului Luca al Crimeei

12 Apr 2015

Ascultaţi cuvintele Sf. Apostol Petru:

“Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel de după marea Sa milă ne-a născut din nou prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos spre nădejde vie.” (1 Petru 1:3)

Sfantul Petru vorbeşte despre faptul ca prin învierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morţi atât pe Apostolii Săi, cât şi pe noi toţi dimpreună cu dânşii. De ce vorbeşte Sf. Petru despre învierea din morţi? Oare Sfinţii Apostoli erau morţi când murea pe cruce Domnul Iisus Hristos? Dar cum să nu fie şi ei morţi când s-a ascuns Soarele lor, când a murit cu moarte cumplită pe cruce Învăţătorul lor, care era iubit de dânşii cu toată inima, Cel pe care ei îl mărturiseau drept Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Hristos? O adâncă şi grea deznădejde a cuprins sufletele ucenicilor Lui, când se părea că totul a murit, că odată cu moartea Domnului, totul s-a distrus, toată nădejdea lor, toată credinţa lor. Nu puteau să înţeleagă, de ce nu a triumfat binele? De ce dragostea sfântă, însăşi dragostea sfântă care s-a pogorât din Cer nu a biruit răul.

Când mergeau sfinţii apostoli, Luca şi Cleopa din Ierusalim la Emaus, i-a întâlnit pe cale Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat. Dar, precum relatează Sfânta Scriptură, ochii lor erau acoperiţi, şi nu L-au recunoscut . Ei au intrat cu Dânsul în discuţie ca şi cu un simplu călător. Când Domnul i-a întrebat de ce sunt atât de trişti, ei au răspuns cu uimire: oare tu eşti singurul în Ierusalim care nu ştii că L-au răstignit pe Domnul nostru, pe Învăţătorul nostru, pe Cel în care noi am crezut, în care ne-am pus nădejdea că El este Cel care trebuia să mântuiască pe poporul lui Israel? Dar iată, este deja a treia zi astăzi de când s-a săvârşit aceasta.

Continuare »

Vinerea Rastignirii Domnului – Jertfa adusa pentru rascumpararea omenirii

10 Apr 2015

“Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile” (Luca 23, 48).

Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea?

La acea privelişte priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaimă şi cu cea mai adâncă evlavie toţi îngerii lui Dumnezeu; lucrurile cereşti nu le mai atrăgeau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, ţintuite de priveliştea care se arăta pe pământ. Soarele a văzut ceea ce nu mai văzuse până atunci şi, neputând suferi, şi-a ascuns razele cum îşi ascunde ochii omul în faţa unei privelişti pe care nu o poate îndura: el s-a înveşmântat în întuneric adânc, arătând prin acest întuneric întristarea sa amară, precum moartea. Pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat sub întâmplarea săvârşită pe el. Templul Vechiului Legământ şi-a sfâşiat măreaţa catapeteasmă cum nu îşi cruţă omul hainele cele mai de preţ în faţa celor mai mari nenorociri. Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile… Ce privelişte să fi fost aceea? A fost o privelişte pe care noi o contemplăm acum în pomenire, în slujba care se săvârşeşte, în sfântul Epitaf care stă înaintea ochilor noştri. Priveliştea a fost Fiul lui Dumnezeu, pogorât din ceruri, înomenit pentru mântuirea oamenilor, batjocorit, omorât de oameni.

Continuare »

Predica la Duminica Floriilor – Sf. Nicolae Velimirovici

05 Apr 2015

Evanghelia despre impartirea turmei inaintea pastorului

Ioan 12:1-18

Deci, cu sase zile inainte de Pasti, Iisus a venit in Betania, unde era Lazar, pe care il inviase din morti. Si I-au facut acolo cina, si Marta slujea. Iar Lazar era unul dintre cei ce sedeau cu El la masa. Deci Maria, luand o litra cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea sa-L vanda, a zis: Pentru ce nu s-a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru ca ii era grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, lua din ce se punea in ea. A zis deci Iisus: Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat. Ca pe saraci intotdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna.

Deci multime mare de iudei a aflat ca este acolo si a venit nu numai pentru Iisus, ci sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti. Si s-au sfatuit arhiereii ca si pe Lazar sa-l omoare. Caci, din cauza lui, multi dintre iudei mergeau si credeau in Iisus.

A doua zi, multime multa, care venise la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim, au luat ramuri de finic si au iesit in intampinarea Lui si strigau: Osana! Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel! Si Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris: “Nu te teme, fiica Sionului! Iata Imparatul tau vine, sezand pe manzul asinei.” Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca acestea I le-au facut Lui.

Continuare »

Duminica ortodoxiei – Predica Parintelui Cleopa
Despre cinstirea Sfintelor Icoane

01 Mar 2015
Şi vei face doi heruvimi de aur turnat şi îi vei pune pe ei de amîndouă laturile acoperămîntului împăcării.
Mă voi face cunoscut ţie de acolo şi îţi voi grăi între cei doi heruvimi

(Ieşire 25, 18-22)

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: “Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios” (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: “În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău”. Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente” (Ibidem, p. 537).

Continuare »

Duminica Infricoşătoarei Judecăţi

15 Feb 2015

 

 

Predică la Înfricoşata Judecată – Sf. Ioan Maximovici

Astăzi suntem în Săptămâna înfricoşatei Judecăţi şi este firesc să vorbim despre înfricoşata Judecată şi despre semnele sfârşitului lumii.

Nimeni nu cunoaşte ziua aceea, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre înfricoşata Judecată cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele apropierii sfârşitului lumii, şi despre Judecata de Apoi.

Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi tulburare, războaie, frământări civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaimă, vor muri de aşteptarea nenorocirilor (Luca 21, 26). Nu va fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legăturii cu viaţa. Dar nu se va pierde numai legătura cu viaţa, ci şi cu credinţa; şi Fiul omului, venind, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu viaţa, va slăbi şi morala. Binele va slăbi şi răul va creşte.

Continuare »

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (8 nov.)
– Predica Sf. Nicodim Aghioritul

08 Nov 2014

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sunt praznuiti pe 8 noiembrie. Două sunt, după cum învaţă teologii, cele mai de căpătâi lucrări şi neasemuite însuşiri ale lui Dumnezeu: una este dreptatea, care se mai numeşte şi judecată şi putinţa de a fi de sine stătător, şi cealaltă este bunătatea, care se mai numeşte facerea de bine şi milostivirea şi mila; despre care spune David: „Mila şi judecata Ta voi cânta Ţie, Doamne” (Ps. 100, 1). Prin dreptate, Dumnezeu judecă şi îi mustră pe oameni, când păcătuiesc şi nu ţin poruncile Lui, iar prin bunătate iarăşi îi miluieşte.

Acum, Arhanghelul Mihail se arată a fi un Înger fără de seamă al dreptăţii Dumnezeieşti, pentru că pe acesta îl vedem rânduit slujitor în a-i mustra şi a-i cuminţi pe cei răi, păzindu-i şi apărându-i pe cei buni; după cum lucrul acesta este vădit şi în multe alte locuri ale dumnezeieştii Scripturi, şi anume din moartea pe care a adus-o Mihail asupra celor întâi-născuţi ai Egiptului, păzind în acelaşi timp viaţa celor întâi-născuţi ai Evreilor.

Pe de altă parte, Arhanghelul Gavriil se arată a fi Îngerul cel fără de seamăn al bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu, pentru că pe acesta îl vedem rânduit ca slujitor când are de făcut cuiva vreo milostivire excepţională, după cum lucrul acesta este vădit şi din multe altele, şi anume din bunele vestiri pe care le-a adus el lumii, cele despre marea milostivire a venirii lui Hristos.

Trei sunt lucrările cele mai de seamă şi mai mari pe care le-a săvârşit Dumnezeu: în primul rând, crearea lumii înţelegătoare, în al doilea rând, crearea lumii sensibile şi, în al treilea rând, iconomia întrupării lui Dumnezeu Cuvântul. În toate acestea trei, primii şi cei mai de importanţi slujitori au fost Mihail şi Gavriil.

Continuare »

Omilia Sf. Grigorie Palama la Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir (26 oct.)

26 Oct 2014

Omilia 49

La cel între sfinţi Mare Mucenic Dimitrie,
Mare făcător de minuni şi Izvorâtor de mir

1. „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Ps. 138:17), zice acel David care este cel mai insuflat de Dumnezeu dintre toţi psalmiştii din veac, între care corifeii sunt Apostolii, urmaţi de ceata prorocilor, cei care sunt numiţi cu numele vederii dumnezeieşti, după care urmează ceata învăţătorilor credinţei şi preoţilor, şi toată adunarea cuvioşilor, şi toţi cei mari chemaţi după făgăduinţa Mântuitorului nostru al tuturor (Mt. 5:19), precum şi ceata mucenicilor lui Hristos şi a marilor mucenici cărora se cuvine să li se aducă rugăciuni. Şi, mai presus decât toată mulţimea acestora, este cel pe care astăzi mai cu osârdie îl cântăm şi cinstim, cel care este de acelaşi neam cu noi şi născut din acelaşi pământ cu noi, patronul oraşului nostru, minunea cea mare a pământului grec, înfrumuseţată podoabă a Bisericii, cel bogat în toate virtuţile şi de minuni făcătorul, de mir Izvorâtorul, Sfântul Dimitrie. Căci între mucenici este ca luminătorul cel mare, iar dacă ţine cu putere întru sine Cuvântul Vieţii Veşnice (Filip. 2:16) şi dacă răspândeşte în jur lumina Lui, prin raze strălucite, şi străluminează pe cei mulţi, oare nu s-a făcut părtaş şi harului profeţiei? Ci oare nu fiind atras în chip preaminunat tocmai de puterea profeţiei s-a învrednicit de slujirea şi de autoritatea apostolească şi propovăduitoare? Sau fiind împodobit cu lucrarea acestora două, nu cumva a fost lipsit de luptele ascetice ale cuvioşilor şi de strălucirea pildei vieţii lor? Cu siguranţă, nu. Ci unora urmându-le, pe alţii egalându-i, iar altora încă stându-le înainte, pe unii i-a întrecut, şi nu cu puţin, singur sau cu foarte puţini desăvârşindu-se întru toate şi singur reunind în sine însuşituturor, astfel încât Cuvântul care era la început cu Dumnezeu să-l inspire şi singur să aducă roadă prin bunele grăiri spre folosul tuturor şi totodată să-i îndrepteze pe toţi.

Continuare »

Sfanta Treime – Predica Par. Ilie Cleopa

09 Jun 2014

Iubiţi credincioşi,

Aţi văzut şi întotdeauna vedeţi că mai înainte de a se face ziuă, de a răsări soarele, flutură o geană de ziuă. Către răsărit se vede o lumină mai întâi puţin gălbuie şi apoi tot mai alburie, până când se ivesc razele soarelui. Iar razele soarelui crescând mereu şi luminând sub cer, în toate părţile, se iveşte la orizont şi frumosul şi prealuminosul soare, strălucind cu atâta putere încât, dacă te-ai uita mai mult la el, te orbeşte.

Iată, aşa să socotiţi şi despre Dumnezeu. Bunul şi Veşnicul Dumnezeu, Cel ce este izvorul a toată lumina şi strălucirea de la începutul lumii, S-a arătat mai întâi numai ca Ziditor şi ca Făcător. Faptul că El e în trei feţe, adică în trei ipostasuri, a început să se arate fiinţei omeneşti celei slabe şi neputincioase numai cu încetul şi în chip umbrit. Astfel, se ştia încă înainte de legea veche, chiar de la Adam, că există Ziditorul Dumnezeu. Dar, cum zice Sfântul Grigorie Palama, nu se ştia desăvârşit, ca azi, că El este în trei ipostasuri. Pentru că nu era încă în puterea minţii omeneşti să înţeleagă că Dumnezeu este în trei feţe şi de o singură fiinţă. Dar în chip umbrit a început a ne învăţa pe noi, aşa cum învaţă profesorul pe copii la şcoală, că Dumnezeu, deşi este Unul după fiinţă, este în trei feţe sau ipostasuri. Încă la facerea omului, în rai, a zis: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). N-a zis să fac, ci „să facem”, arătând prin plural şi celelalte ipostasuri ale Sfintei Treimi, care erau lângă Tatăl. Iar la amestecarea limbilor, la Turnul Babel, a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor” (Facerea 11, 27). Deci iarăşi s-a arătat că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi trei după feţe. Iar mai târziu, David proorocul, mai luminat de Duhul Sfânt, a spus şi a mărturisit că trei sunt feţele Prea Sfintei Treimi. Căci zice în Psaltirea sa: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6). Deci Domnul este Unul, Cuvântul este altul şi Duhul gurii Lui, altul. Astfel i-a arătat Prea Sfântul Duh că cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt de o fiinţă, de o putere, de o domnie şi de o împărăţie.

Patriarhii cei mai vestiţi au fost trei: Avraam, Isaac şi Iacov. Trei au fost şi coconii din cuptor. Deci şi alte multe simboluri vorbesc despre Sfânta Treime.

Continuare »

Hristos S-a înălţat!

28 May 2014

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: “De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am.” Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: “Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere.” Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: “Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile.” Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. “Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus.”

Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

(Luca 24:36-53)

Carora S-a si infatisat pe Sine viu, dupa patima Sa, prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si cu ei petrecand, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine: Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile. Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel? El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa. Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer.

Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sambata. Si cand au intrat, s-au suit in incaperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov. Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus, si cu fratii Lui.

(Fapte 1, 3-14)

Cand randunelele nu prea mai au mancare si vine vremea rece, ele se duc in tarile calde, unde este mult soare si multa hrana. O randunica zboara pe sus, cercetand aerul si aratand calea, si restul stolului o urmeaza.

Cand sufletele noastre nu prea mai au hrana in lumea materialnica, si cand se apropie frigul mortii – o, se afla vreo randunica ca aceea, ca sa ne duca intr-un loc cald, unde sa fie multa caldura duhovniceasca si hrana duhovniceasca? Exista vreun asemenea loc? O, exista vreo astfel de randunica?

Continuare »

Predica a Parintelui Cleopa la Dumnica fiului risipitor
despre adevarata pocainta si milostivirea lui Dumnezeu

16 Feb 2014

Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta
(Luca 15, 18)

Iubiţi credincioşi,

În Sfânta Scriptură Dumnezeu se numeşte “Tată al milostivirii” (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostiveşte faţă de cei păcătoşi care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăinţă. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui şi vei cunoaşte unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin acelaşi prooroc, zice Dumnezeu: Spălaţi-vă, curăţiţi-vă, ştergeţi răutăţile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiţi-vă de răutăţile voastre. Şi de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca roşeala, ca lâna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).

Acest adevăr s-a petrecut şi cu fiul risipitor din Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi. El mai întâi şi-a venit întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese când era în casa tatălui său, apoi a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor când şi-a venit întru sine, adică a început a-şi cunoaşte greutatea păcatelor sale. Fără această simţire şi trezire nimeni dintre păcătoşi nu va putea să se întoarcă din toată inima către Preabunul Dumnezeu.

Care era foamea fiului risipitor care a zis: “iar eu pier aici de foame?” Oare la hrana cea trupească se gândea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfântul Prooroc Isaia: Iată, cei ce slujesc Mie vor mânca, iar voi veţi flămânzi. Iată, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veţi înseta. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi vă veţi vă veţi ruşina. Iată, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veţi întrista. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veţi striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).

Continuare »

visit tracker on tumblr