Fragmente preluate de pe Razbointrucuvant.ro

“Sfanta Biserica este cel mai mare, cel mai sfant, cel mai bun, mai intelept, mai nea­parat trebuincios asezamant al lui Dumnezeu pe pamant. Este adevaratul cort al lui Dumnezeu, pe care l-a zidit Domnul, nu omul – nu Luther, nu Calvin, sau Mahomed, sau Buddha, sau Confucius si altii ca ei, oameni pacatosi, patimasi.

Biserica este unirea randuita de Dumnezeu a oa­menilor legati intre ei prin credinta, prin inva­tatura, prin sfintita ierarhie si Taine; este oastea duhovniceasca a lui Hristos, inarmata cu pano­plia duhovniceasca impotriva nenumaratei cete diavolesti, pentru ca lupta noastra nu este impotri­va trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intu­nericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh (Efes. 6,12).

Ea e Spitalul duhovnicesc, unde omenirea bol­nava de pacat se trateaza cu medicamentele harice date de Dumnezeu: Pocainta si Impartasirea Sfintelor lui Hristos Taine – cu Trupul si cu Sange­le lui Hristos – si Cuvantul lui Dumnezeu, invataturile, sfaturile si mangaierile pastorilor turmei cuvantatoare a lui Hristos; este baia de obste a cu­ratirii, a renasterii si sfintirii; este altarul lui Dum­nezeu, in care toti sunt sfintiti de Duhul Sfant prin Botez, Mirungere si celelalte ierurgii si slujbe bisericesti; este soare duhovnicesc in lume, ce lumi­neaza si inviaza pe toti cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sunt omorati de pacate.

[…]

Lumea este una, Dumnezeu este unul si Biserica lui Dum­nezeu este una, deoarece Capul Ei este Hristos Dumnezeu, iar Povatuitor, Care insufleteste in­treg trupul Bisericii, este Duhul lui Dumnezeu Cel de viata facator, Care umple tot universul si-i da viata.

De cata purtare de grija minunata, prea-gingasa, preaimbelsugata in dragoste a invrednicit Tatal Ceresc neamul omenesc, ce pie­re in pacate; ce mijloc extraordinar le-a fost da­ruit oamenilor spre mantuire de pacate, de bles­tem si de pierzarea vesnica! Ce minunat, ce pu­ternic Razboinic (Hristos) a fost trimis din cer pe pamant impotriva puternicului, vicleanului, atotraului luptator cu neamul omenesc – diavo­lul! Ce Biserica a fost intemeiata pe pamant, care nu poate fi infranta de nici o putere a raului, for­tareata in care pot scapa de primejdie toti cei ce cred cu adevarat si sunt devotati acestei Biserici! Ce Taine mantuitoare ne-au fost date! Ce si cate unelte rationale si cate canale ale harului dum­nezeiesc n-au fost lasate de Dumnezeu in aceas­ta Biserica pentru oameni? Dar ce prinos sunt datori oamenii sa-I aduca Domnului in schim­bul multei Lui purtari de grija pentru mantuirea lor? Credinta lor, osteneala lor, pocainta lor, le­padarea lor de sine, lupta din rasputeri impotri­va pacatului, exersarea in lucrurile virtutii, desa­varsita supunere fata de Domnul si fata de Bise­rica Lui cea Sfanta.

Biserica este una; Capul ei este unul; turma este una; trupul este unul, cu multe madulare. Fara Cap – Hristos – Biserica nu este Biserica, ci adunare samavolnica: asa sunt luteranii, rascolnicii rusi si sectantii.

Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Mt. 28, 20). Domnul Insusi este intotdeauna in Biserica Sa – si atunci, ce nevoie avem de papa ca loctiitor? De altfel, poate, oare, un om pacatos sa fie loctiitor al Domnului? Nu poate. Loctiitor al imparatului, loctiitor al patri­arhului poate fi si se intampla sa fie, insa loctii­tor al Domnului, al Imparatului Fara de inceput si Capului Bisericii, nimeni nu poate fi. Fara in­doiala, catolicii sunt in ratacire. Da-le, Doamne, insuflare ca sa priceapa cat sunt de neghiobi cei ce sustin asa ceva, si ca sunt cuprinsi de mandrie ca giuvaerul in montura lui!

Cel mai vatamator lucru in crestinism – in aceasta religie cereasca, descoperita lumii de Dumnezeu – este primatul unui om in Bise­rica – de exemplu, al papei – si paruta lui infailibilitate. Tocmai in infailibilitatea lui dogmatica consta cea mai mare greseala, fiindca papa este om pacatos, si vai de el daca va incepe sa i se na­zareasca despre sine ca este fara de pacat! Cate greseli dintre cele mai mari, pierzatoare pentru sufletele omenesti, nu a nascocit Biserica Catoli­ca, papista, in dogme, in ritualuri, in randuielile canonice, in slujbe, in atitudinea plina de rautate a catolicilor fata de ortodocsi, in hulele si cleve­tirile impotriva Bisericii Ortodoxe, in batjocurile indreptate asupra Bisericii Ortodoxe si asupra crestinilor ortodocsi! Si pentru toate acestea este vinovat papa cel „infailibil”, este vinovata doc­trina lui si a iezuitilor, duhul lor de minciuna, de fatarnicie si mijloacele nedrepte de tot felul ad majorem Dei gloriam („spre mai marea slava a lui Dumnezeu”).

Noi suntem madulare ale Bisericii Orto­doxe, madulare ale Trupului lui Hristos, al carui Cap este Hristos Insusi si ale carui madulare suntem fiecare in parte; Hristos – Ca­pul Trupului – este Sfant – si madularele trebuie sa fie sfinte.

Crestinii sunt madulare ale Bisericii, iar Bi­serica este Trupul lui Hristos, al carui Cap este Hristos Insusi si al carui Luminator este Duhul Sfant.

Hristos a iubit Biserica si S-a dat pe Si­ne pentru ea… ca s-o infatiseze Siesi Biserica slavi­ta, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfanta si fara de prihana (Efes. 5, 25; 27).

Voi sunteti turma sfanta si aleasa, voi sunteti madulare ale Sfintei, Sobornicesti si Apostolesti Biserici. Si atunci, ce se cere de la voi?! Ce sfintenie, ce dreptate! Ce luare-aminte la sine! Ce con­templatie duhovniceasca si ce lucrare de taina! Ce obiceiuri, ce virtuti, ce credinta, ce nadejde, ce dragoste!; Ce infranare, ce milostivire, ce gri­ja frateasca, ce indemnare a unuia de catre altul la virtute!

Dupa pogorarea Sfantului Duh asupra Apostolilor, care este descrisa in cartea Faptelor lor, este amintita adeseori lucrarea atotpurtatoare de grija a Duhului Celui Sfant in Bi­serica, atotstapanitoarea indrumare de catre El a Apostolilor, a mantuitoarei lor propovaduiri si a lucrarilor din Biserica. Tocmai acesta este celalalt Mangaietor (v. In 14,16), Atotbun si Atotadevarat, pe Care a fagaduit ca il va trimite Apostoli­lor Domnul Iisus Hristos.

[…]

Puternica, atotputernica este mijlocirea inaintea lui Dumnezeu a Sfintei Biserici, care este imbracata cu merite, cu putere, cu drep­tate si cu marirea Fiului lui Dumnezeu, atotbunei si atotputernicei Lui slave. Mijlocirea ei poate orice. O asemenea putere de mijlocire nu are nici o Biserica eterodoxa, fiindca nu cugeta drept, fi­indca n-are Cap.

Crestinul trebuie sa se ingrijeasca neabatut de educatia sa duhovniceasca, pentru ca­re a si fost renascut in sfanta scaldatoare a Bote­zului de catre Duhul Sfant si a primit nasterea cea de-a doua, duhovniceasca, si a fost pecetlu­it cu mir, cu pecetea Duhului Celui Sfant, si s-a invrednicit de dreptul impartasirii cu Preacura­tul Sange al lui Hristos. Potrivit planului dumnezeiesc, Sfanta Biserica este prima si cea mai legiuita educatoare a sufletelor crestinesti. Nu este lucru mai important decat educatia crestineasca. Judecati si pricepeti singuri cat de scumpe sunt pentru Dumnezeu aceste suflete rationale, ne­muritoare, rascumparate cu Sangele Insusi Fi­ului lui Dumnezeu, chemate de Domnul Insusi din intunericul nestiintei la lumina cunostintei de Dumnezeu, logodite si insotite cu Domnul ca niste fecioare curate cu Mirele Preacurat!

[…]

Intrebati: „Ce rost au in Biserica Tainele cutare si cutare? Ce rost au pre­otia si pastorirea, ce rost au bisericile, ce rost au slujbele, ce rost are propovaduirea neincetata a Cuvantului Dumnezeiesc? Ce rost are pocainta, ce rost are impartasirea Sfintelor Taine?“ De toa­te acestea este neaparata nevoie spre rezidirea, luminarea, calauzirea, intarirea omului cazut, spurcat, stricat, care piere. In acelasi scop este nevoie si de harul Botezului, al rezidirii, al nas­terii a doua si al innoirii celei de la Duhul Sfant.Ai fost cinstit, omule, cu cea mai mare dintre cinstiri: ai fost menit sa fii purtator al Dumnezeirii. Ai auzit, oare, de Parintii cei purtatori de Dumnezeu, care-L aveau in sine fara incetare pe Dumnezeu ca in niste temple vii, nefacute de mana? Si tu trebuie sa fii purtator de Dumnezeu la fel ca ei. De asta ti s-a dat sa te impartasesti cu Trupul si cu Sangele Dumnezeului-Om Hristos, ca in tine sa petreaca intotdeauna Domnul, potrivit spusei si fagaduintei Sale: cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine, si Eu intru el (In 6, 56).

Sf. Ioan de Kronstadt

(citeste tot articolul)