Crăciunul este, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, „arătarea bunătății și iubirii de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu”. Dumnezeu iese din taina Sa, vine în lume și Își arată cu putere prezența Sa printre oameni. El este Împăratul Care a pășit în ținutul nostru sărăcăcios, „în latura și umbra morții”, cum ne spune profetul, dovedindu-ne că n-a părăsit niciodată lumea, nu S-a retras din ea și nu ne-a lăsat singuri. Chiar dacă nu-L putem vedea, din cauza păcatelor noastre, sau atinge, El este aici și vine în multe feluri către noi și întru noi. Dacă Paștile reprezintă centrul anului bisericesc, Nașterea Domnului este cea mai umană sărbătoare a credinței noastre ortodoxe, pentru că ne face să simțim cel mai profund umanitatea Fiului lui Dumnezeu. Nicăieri altundeva nu se simte, precum în peștera din Betleem, ceea ce înseamnă că Dumnezeu a vrut să fie cu noi, un Dumnezeu Căruia să-I spunem Tu, pentru că Îl întâlnim ca Prunc în ieslea cea sfântă. Tocmai pentru aceasta Crăciunul este o sărbătoare a familiei, a iubirii dintre oameni și a armoniei în viața de zi cu zi. Este o sărbătoare care cheamă la meditație și reculegere, la reflecție și gând curat față de toată creația lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, mai înainte de a descrie Nașterea Domnului, a prezentat Cartea neamului Mântuitorului Hristos, Matei 1, 1-17.] unde Îl arată pe Domnul ca om, cuprins într-o istorie omenească, cu urcușurile și coborâșurile ei. Legătura cu Avraam ne aduce aminte de făgăduința și promisiunea lui Dumnezeu împlinite cu neamul omenesc. Din această Genealogie aflăm că Mesia este adevăratul Rege spre Care se îndreaptă toată istoria lumii. De asemenea, această descriere prezintă între alte personalități și patru femei, a cincea fiind însăși Preasfânta Fecioară Maria. În afară de Maica Domnului, aceste femei nu erau evreice și totuși au intrat în lista personalităților Israelului celui nou, fiind considerate adevăratele străbune ale Fiului lui Dumnezeu înomenit. Continuare »