Scurt istoric al moastelor Sfantului Grigorie Decapolitul
si alte minuni dupa adormirea sa

20 Nov 2014

Cel mai scump odor duhovnicesc al Olteniei este racla cu moastele Sfantului Grigorie Decapolitul de la Manastirea Bistrita – Valcea.

Ctitorie mare, din secolul al XV-lea, fondata de boierii Craiovesti, Manastirea Bistrita a avut un important rol duhovnicesc de-a lungul celor cinci secole de existenta. In centrul activitatii sale duhovnicesti au stat dintotdeauna moastele Cuviosului Grigorie Decapolitul.

In jurul sfantului s-au adunat generatii intregi de calugari iubitori de Hristos, care se straduiau dupa puteri sa-i urmeze nevointa. Aici alergau boierii, sfetnici ai voievozilor, si insisi domnitorii ca sa se roage si sa ceara ajutorul sfantului. In jurul lor ingenuncheau taranii nostri iubitori de Dumnezeu, si-i cereau usurare in boli, mangaiere si cele de folos in viata.

Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul sunt dintre cele mai vechi din tara, dupa cele de la Suceava, si sunt foarte cinstite de credinciosi, mai ales de cei din zona subcarpatica. Iar pentru credinta lor, ca si pentru petrecerea ingereasca a Cuviosului Grigorie, aici se fac numeroase minuni. Sfintele lui moaste sunt intregi si binemirositoare. Ele se afla in racla de argint, in partea stanga a naosului, unde se fac zilnic rugaciuni de lauda si de cerere in cinstea Sfantului Grigorie, pentru mangaierea credinciosilor. Continuare »

Viata Sfantului Grigorie Decapolitul (20 nov.)

20 Nov 2014

Viata si minunile din timpul vietii

Acesta s-a născut într-una din cetăţile Decapoliei, care se numeşte Irinopolis. Tatăl lui se numea Serghie şi era robit de patimile trupului, încît pentru mîntuirea lui nicidecum nu purta de grijă. Pe maica sa o chema Maria şi era binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii, care, fiind rădăcină bună şi frumoasă stîlpare, a odrăslit pe acest mare Grigorie.

Ajungînd la vîrsta de opt ani, Grigorie a fost dat la carte. După ce s-a nevoit vreme destulă şi a învăţat toate cîte i s-au părut că-i sînt de trebuinţă, alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie şi toate cuvintele folositoare şi mîntuitoare de suflet, cîte le auzea, le împlinea şi cu fapta, ca un cunoscător şi înţelept. Apoi, înălţîndu-şi mintea la cele cereşti, a urît cu totul cele pămînteşti, iar de trup nici o grijă nu purta. Şi nu mînca nicidecum bucate bune şi scumpe, ci simple şi puţine, cît să împlinească nevoia trupului, deşi îl sileau părinţii să mănînce şi să se veselească împreună cu dînşii. Dar fericitul nicidecum nu voia, ci mai mult se îndeletnicea cu cititul dumnezeieştilor Scripturi, ca un pom răsădit lîngă izvoarele apelor, de unde totdeauna adăpîndu-se, şi-a dat rodul la vremea sa, după cum se va arăta mai departe.

Acest Cuvios mergea la dumnezeiasca biserică adeseori şi asculta cu multă luare aminte cîntările lui David, prin care îşi aprindea sufletul către dumnezeiescul dor. De multe ori, depărtîndu-se în loc liniştit, se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească a se face rob adevărat al Lui. Era apoi îndemînatic la multe feluri de lucruri de mînă din care îşi cîştiga hrana vieţii, iar cele ce îi prisoseau le dădea săracilor. Părinţii lui îl sileau să se îmbrace cu haine scumpe şi frumoase, iar el, iubitul şi doritul lui Dumnezeu, purta haine proaste, aducîndu-şi aminte de cuvîntul Domnului Care zicea că cei ce poartă haine moi, se află în casele împărăteşti. Continuare »

visit tracker on tumblr