26 de ani de la trecerea la cele vesnice (28. nov. 1989)

Documentar realizat de Nicolae Margineanu – Fundatia Arsenie Boca

● ActiveNews: Statul grec lasă BISERICILE fără PREOȚI: 2300 de biserici ortodoxe nu vor mai avea preot

În prezent, guvernul grec limitează drastic numărul de hirotoniri de noi preoți, din cauza acestui fapt multe parohii rămânând fără preoți. Acest lucru înseamnă că, în unele biserici, duminica nu va mai exista Sfânta Liturghie.

Conform legislației actuale, un nou funcționar public (în acest caz, preotul) poate fi angajat numai după pensionarea a zece colegi de-ai săi.

Potrivit Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, numărul de parohii rămase fără îngrijire pastorală a ajuns la 22% – din totalul necesar de 10.500 de preoți lipsind 2.300.

Pastorația a fost lovită, mai presus de toate, în orașele mici, potrivit lonews.ro. Cele mai multe dintre ele sunt situate la o distanță considerabilă de satele vecine, accesul la acestea este dificil, din cauza infrastructurii de transport subdezvoltate, iar în același timp, comunitățile mici nu sunt în măsură să susțină din fonduri proprii un preot.

Continuare »

Sfinţii Părinţi ai Bisericii afirmă că postul este întru totul duhovnicesc. Abstinenţa de la mâncărurile de toate felurile şi grase nu are decât un singur scop: întărirea sufletului pentru a rezista în războiul dus de trup [împotriva poftelor şi a patimilor], spre a se arăta biruitor şi a primi de la Dumnezeu, Dătătorul Legii, cununa neveştejită a biruinţei.

Sfântul Vasile cel Mare defineşte postul ca înstrăinare de rele, spunând: „Binele postului nu izvorăşte de pe urma înfrânării de la mâncăruri numai; pentru că adevăratul post înseamnă alungarea şi înfierarea relelor; dezleagă orice legătură pe care o ai cu nedreptatea; renunţă la a-ţi întrista aproapele; iartă-i datoriile [pe care le are faţă de tine]; nu posti numai în împrejurări grele şi când te afli în duşmănie [cu aproapele]; nu mănânci carne, dar îţi mănânci [de viu] fratele; te abţii de la vin, dar nu şi de la injurii; aştepţi să te împărtăşeşti [când vine] seara, dar îţi petreci ziua în tribunale“; şi iarăşi: „Postul înseamnă înfrânarea limbii, stăpânirea mâniei, îndepărtarea de pofte, calomnie, minciună, jurăminte [strâmbe]; întru acestea, aşadar, este postirea cea bună.” Continuare »

Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut la douăzeci şi unu decembrie, 1722, în oraşul Poltava din Ucraina, numită pe atunci Malorusia, într-o veche familie de preoţi dintre care unii au îmbrăţişat viaţa monahală, precum bunica şi sora mamei sale. Din botez a primit numele de Petru, după numele fericitului mitropolit moldovean Petru Movilă al Kievului, care se cinsteşte la 21 decembrie, ziua naşterii Cuviosului Paisie. Tatăl său, Ioan, era preot al catedralei din Poltava, iar mama sa Irina se îngrijea de buna creştere a celor doisprezece copii, dintre care fericitul Paisie era al unsprezecelea.

Murind tatăl său, pe cînd Petru avea numai patru ani, binecuvîntata sa mamă i-a dat de mic o educaţie creştinească. La vîrsta de doisprezece ani l-a prezentat arhiepiscopului Kievului, Rafael, care l-a primit să înveţe carte duhovnicească la Şcoala Frăţiei din Kiev, cunoscută şi sub numele de “Academia Movileană”. Aici învăţau carte şi teologie toţi fiii aleşi ai preoţilor şi demnitarilor ucrainieni şi chiar moldoveni, cu care erau în bune relaţii creştineşti.

După patru ani de şcoală, sufletul fericitului Petru nu-şi găsea odihnă în lume. Glasul tainic al Duhului Sfînt îl chema la marea nevoinţă a vieţii monahale, unde, prin multe osteneli şi neadormită rugăciune, sufletul rîvnitor se curăţă de patimi şi se uneşte cu Hristos. De aceea, părăsind în taină şcoala şi familia, în toamna anului 1739, pe cînd avea şaptesprezece ani, Petru se duce la un schit din apropiere, împreună cu un prieten iubit al său. Dar negăsind duhovnic după inima sa se duce la Mînăstirea Medvedevschi, unde este făcut rasofor, primind numele de Platon. Dar nici aici nu stă mult.

Continuare »

Astăzi este zi de bucurie pentru tot creştinul ortodox: prăznuim pe marii voievozi Mihail şi Gavriil, dimpreună cu toate ostile îngereşti.

In Simbolul credinţei, chiar de la început grăim aşa: „Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.” Adică mărturisim că Dumnezeu a făcut lumea cea văzută şi cea nevăzută. Lumea cea nevăzută sunt sfinţii îngeri, pentru cinstea cărora ne-am adunat astăzi; sunt slugile cele credincioase ale lui Dumnezeu, lăudătorii slavei lui Dumnezeu, sunt păzitorii şi povăţuitorii noştri, însoţitorii şi rugătorii noştri.

Pentru ochii noştri trupeşti, ei sunt o lume nevăzută; dar din cuvintele lui Dumnezeu, din învăţătura Bisericii noastre, ştim multe lucruri despre dânşii: că locuiesc în cer precum şi printre oameni şi că adeseori s-au arătat oamenilor în chip văzut, când Dumnezeu a găsit de bine să facă pe îngeri vestitori ai voii Sale oamenilor şi crainici ai adevărurilor dumnezeieşti.

Aşa cum grăiesc Sfintele Evanghelii, atât începutul cât şi sfârşitul lucrării pământeşti a Domnului nostru Iisus Hristos, sunt legate de arătarea îngerilor în lume. Continuare »

„Revolta metafizică este actul prin care un om se răzvrăteşte împotriva condiţiei sale şi împotriva întregii creaţii. Ea este metafizică prin faptul că tăgăduieşte sensul omului şi scopul creaţiei. (…) Omul revoltat se situează într-un stadiu fie premergător, fie posterior omului religios, revendicând o ordine omenească în care toate răspunsurile să fie omeneşti. (…). Ar fi astfel posibil de dovedit că nu pot exista pentru cugetul omenesc decât două universuri posibile, cel al religiei (sau, în limbaj creştin, al mântuirii), şi cel al revoltei. ” (A. Camus – „Omul revoltat”)

Tendinţa de a se împotrivi şi de a se răzvrăti este o trăsătură generală constitutivă a naturii omeneşti, la fel ca şi conştiinţa şi inteligenţa. Aşa încât am putea spune, parafrazându-l pe Descartes: „Mă revolt, deci sunt” – „deci suntem”[…], scrie Camus, într-atât revolta i se pare a fi fundamentală pentru a defini ansamblul comunităţii omeneşti:

„[…] revolta joacă acelaşi rol cu „cogito” pe planul gândirii : ea este prima  evidenţă.”

Într-adevăr, istoria omenirii căzută în păcat începe cu un act de neascultare şi de revoltă împotriva voinţei Tatălui ceresc. Continuare »