100 de ani de la nastere (23 iulie 1913)

 Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, ocrotitorul nostru din Tara Sfanta.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul s-a nascut pe 23 iulie 1913, in satul Crainiceni – Horodistea din judetul Botosani. Ramas orfan de mama la numai sase luni si de tata la varsta de zece ani, a fost crescut de unchiul sau, Alecu Iacob.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a intrat in obstea monahala de la Manastirea Neamt, in anul 1933. A fost primit cu bucurie de staretul Nicodim Munteanu, cel care avea sa devina al doilea patriarh al Romaniei.

A fost tuns in monahism pe 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan (foto de la calugarie cu sfantul in picioare, in stanga imaginii). Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov.

Cu aprobarea lui Nicodim Munteanu pleaca in noiembrie 1936, impreuna cu alti doi calugari, in Tara Sfanta. Ajuns aici, ia hotararea de a nu se mai intoarce in tara. Alege sa traiasca vreme de doi ani intr-o pestera din pustiul Iordanului. Apoi ajunge la Manastirea “Sfantul Sava”, unde se nevoieste timp de opt ani. In aceasta manastire, alaturi de alti cinci calugari romani, a indeplinit felurite ascultari: ingrijitor al bolnavilor, paracliser, ghid, ajutor de econom si bibliotecar.

La propunerea arhimandritului Victorin Ursache, Patriarhia noastra l-a numit pe Ioan Iacob Hozevitul egumen al Schitului Romanesc de la Iordan. Pe 14 septembrie 1947, a fost hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si va conduce Schitul Romanesc pana in anul 1952.

In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe. Aceasta manastire este situata la apus de Ierihon, pe Valea paraului Cherit din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Prorocul Ilie, in timpul prigonirii de catre regele Ahab.

In vara urmatoare se retrage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea “Sfantul Gheorghe Hozevitul“. Aceasta pestera se gaseste in pustiul numit Ruva, pe malul stang al paraului, la vreo trei km de manastire. Intrarea in pestera era posibila numai cu ajutorul unei scari, caci ea se afla la o inaltime de sapte metri.

Pestera avea trei incaperi: prima, de vreo doisprezece metri patrati, cu o firida sapata in piatra, era locul unde se ruga, odihnea, medita sau scria poezii, Cuviosul Ioan Iacob. Printr-o scobitura in piatra se ajungea in a doua incapere, de sase metri patrati, in care pustnicul manca din putina hrana pe care i-o aducea din manastire ucenicul sau, schimonahul Ioanichie Paraiala. Alaturi se gasea a treia incapere, o “pestera” a mormintelor, locul unde erau asezate spre odihna vesnica, trupurile celor ce se nevoisera aici.

Cuviosul Iacob Ioan Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la numai 47 de ani. Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan a ramas in pestera Sfanta Ana.

Dezgropat dupa doua decenii, s-a constatat ca trupul sau nu putrezise si raspandea buna mireasma.

Sfintele sale moaste au fost coborate pe 15 august din pestera Sfanta Ana si aduse spre cinstire in Manastirea “Sf. Gheorghe Hozevitul“.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.

Adrian Cocosila – Sursa: ziaristionline.ro

 * * *

Doxologia: Descoperirea moaștelor Sfântului Ioan Iacob

Era un arhimandrit grec din America, părintele Pantelimon, care a fost preot slujitor la Sfântul Mormânt, care în tinerețe a fost ucenicul Sfântului Ioan și la acesta se mărturisea și venea de multe ori pentru sfat și cuvinte de învățătură. Părintele Pantelimon era plecat de vreo 23 de ani în America unde era egumen și duhovnic la o mănăstire înființată de dânsul. Despre cuviosul Ioan, părintele Pantelimon nu mai știa nimic. Într-o noapte, l-a văzut în vis pe Sfântul Ioan care i-a zis: „Dacă vrei să mă vezi, vino la peștera Sfintei Ana din Valea Hozevei”. Apoi, timp de o lună de zile nu a mai avut liniște și îl chinuiau gândurile să meargă să viziteze Sfintele Locuri ca să-l vadă pe cuviosul Ioan, bunul său duhovnic și povățuitor, neștiind că era de mult la Domnul. La 28 iulie 1980, a sosit cu un grup de pelerini greci din America la Mormântul Domnului. Auzind că părintele Ioan este trecut la Domnul, au venit în aceeași zi la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul să se închine și să-i vadă mormântul.

Ajungând la mănăstire, după ce s-au rugat și au aprins lumânări, părintele Pantelimon a cerut starețului mănăstirii binecuvântare să meargă împreună cu câțiva pelerini la peștera Sfintei Ana, să aprindă câte o lumânare și să se închine la mormântul cuviosului Ioan, care la unii dintre ei le fusese duhovnic. Starețul Amfilohie, la început, s-a împotrivit, dar văzând stăruința lor, le-a dat binecuvântare și a plecat și el cu dânșii la peșteră. Când au ajuns la peșteră, au urcat pe scară, au aprins lumânări și s-au închinat la mormântul cuviosului, au cântat un trisaghion și s-au odihnit puțin în peșteră. Acest grup era compus din vreo zece persoane. În timp ce se odihneau, părintele Pantelimon îi zice starețului Amfilohie:

„Preacuvios părinte stareț, vă rog să ne dați binecuvântare să desfacem capacul mormântului să ne închinăm și noi la osemintele cuviosului Ioan, că de acum au trecut 20 de ani de când a adormit și sunt peste 20 de ani de când eu l-am văzut pentru ultima oarăși am venit de la o distanță așa de mare în această pustie sălbatică să-l vedem și să ne închinăm la osemintele sfinției sale”.

La început, starețul s-a împotrivit, zicând:

„Părinte Pantelimon, eu socot că tot ce s-a făcut este îndeajuns, să-l lăsăm pe părintele Ioan să se odihnească în pace, în veci, și să nu-l tulburăm”.

Însă părintele Pantelimon împreună cu pelerinii veniți cu dânsul stăruiau mereu să desfacă mormântul. Atunci starețul a zis unui pustnic ce era de față:

„Părinte Hrisant, caută ceva cu care să putem umbla la mormânt”.

În colțul peșterii au găsit o bucată de fier cu care au desfăcut scândura de deasupra mormântului și îndată peștera s-a umplut de miresme sfinte. Atunci părintele Pantelimon i-a zis starețului:

„Vedeți, părinte stareț, că mormântul cuviosului Ioan are miresme sfinte?”.

Când au dat scândura la o parte, mare și uimitoare minune au văzut cu toții. Cuviosul Ioan dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nicio schimbare a înfățișării lui. Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse de fel și culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă. De emoție toți s-au schimbat la față și nu mai vorbeau nimic. Unii au început să plângă, iar alții să se roage și făceau semnul Sfintei Cruci, zicând cu voce tare:

„Doamne miluiește! Părintele Ioan este sfânt!”.

Atunci au îngenuncheat toți, s-au rugat lui Dumnezeu și i-au mulțumit că i-a învrednicit să vadă cu ochii lor această mare minune și că ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un sfânt nou și au cântat troparul cuviosului:

„Întru tine, părinte, cu osârdie, s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură preacuvioase părinte Ioane, duhul Tău.”

La urmă părintele Pantelimon a cerut de la starețul Amfilohie să-i dea ceva de binecuvântare de la Sfântul Ioan și atunci a luat cu binecuvântare și voia Sfântului Ioan, prima falangă de la degetul arătător al mâinii drepte, mâna care de atâtea ori l-a binecuvântat și dezlegat de fiecare dată când venea la sfinția sa pentru mărturisire și sfaturi de taină. Cu acest deget, în nopțile târzii, când erau împreună la gura peșterii și prin pustie, îi arăta Sfântul Ioan părintelui Pantelimon minunatele zidiri ale mâinilor lui Dumnezeu și tot cu acest deget îl avertiza când îi vorbea despre bunătatea lui Dumnezeu și jertfa Mântuitorului Hristos de pe Golgota, care în curând va veni la noi să ne cerceteze, dar de data aceasta nu ca doctor și Mântuitor ci ca drept Judecător. Degetul Sfântului Ioan a fost luat de părintele Pantelimon și dus în America, unde a înființat două mănăstiri, una de călugări, între care sunt și câțiva români și una de măicuțe.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

 * * *

Doxologia: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul: Minuni ale sfintelor sale moaște

După ce Moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost aduse și puse în biserică, Patriarhul Benedict și alți doi episcopi au făcut sinod să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob înapoi zicând că nu este sfânt și nu este de neam grec. Alții au zis să-l bage în gropnița mănăstirii, care este sub biserică, având o intrare pe sub scara ce urcă spre clopotniță și mănăstire.

Dar aici erau băgate roabe, lopeți, saci cu ciment și tot felul de scule, pentru că atunci se lucra la drumul ce coboară spre mănăstire iar gropnița era plină cu tot felul de materiale. Astfel, Sfântul Ioan Iacob a rămas în biserică pentru că nu aveau unde să-l pună o vreme.

După un timp însă, Patriarhul, cu acei episcopi, văzând că se intensifică pelerinajul și multă lume vorbește despre Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, s-au întrunit din nou și au făcut un consiliu luând din nou hotărârea să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.

Atunci, Patriarhul a făcut infarct și a murit, un altul a făcut blocaj renal astfel încât într-un an s-au curățat toți cei trei care au vrut să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.

Așa i-a pedepsit Dumnezeu pe cei fără evlavie față de alți Sfinți decât cei din neamul lor.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

* * *

Doxologia: Să ne apropiem cu evlavie de sfintele moaște!

În luna aprilie 1994 a venit la Hozeva un grup de închinători din Grecia. În grup era o femeie cu fiica ei. Mama era în vârstă de 50 de ani, iar fiica de vreo 18. Când fiica a încercat să se apropie de racla Sfântului Ioan Iacob cu o lumânare aprinsă în mâini, monahul Ghermanos, de origine greacă, a oprit-o să se apropie și a scos-o afară din biserică pentru că era îmbrăcată necuviincios. Mama ei, fiind de partea fiicei, a sărit cu gura făcând mare gălăgie la monahul Ghermanos, spunând că fiica ei fiind domnișoară se poate îmbrăca oricum. La care monahul Ghermanos i-a zis: Biserica este loc sfânt, loc de rugăciune. Nu este loc de distracții și nici plajă unde poți merge oricum, chiar și dezbrăcat.

Fiica, tulburată, a ieșit afară pe balcon și când mama ei s-a apropiat să sărute racla Sfântului Ioan Iacob, Sfântul s-a întors cu fața spre ea, a oftat adânc și pe fața Sfântului erau numai picături de apă. Femeia a țipat și speriată fiind a luat-o la fugă pe scări coborând spre poartă, unde a căzut rupându-și amândouă picioarele. Toată lumea s-a îngrozit de această întâmplare.

Părinții din mănăstire au luat-o pe targă și au dus-o pe femeie până la autocar. Femeia a mărturisit în fața tuturor că ea este vinovată că nu și-a crescut bine fiica și când s-a apropiat să se închine avea îndoială asupra Sfântului Ioan Iacob zicând în mintea ei că este un cadavru, nu un Sfânt. Apoi, cerându-și iertare de la Părintele Ghermanos a mărturisit că pentru păcatele ei a pedepsit-o Sfântul Ioan Iacob.

De atunci, Sfântul Ioan Iacob a rămas cu capul întors spre dreapta, parcă mustrându-i pe cei ce se apropie fără evlavie și îmbrăcați indecent.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

 * * *

Doxologia: De ce te-ai speriat de mine și ce rău ți-am făcut?

Venind un grup de pelerini în 1981 din Grecia să se închine la locurile Sfinte și ajungând la Hozeva, o credincioasă pe numele Elena, apropiindu-se de racla Sfântului Ioan Iacob a zis: „Mai bine nu veneam să văd acest mort despre care unii spun că este Sfânt”.

După ce a ajuns noaptea târziu la Ierusalim, nu a mai putut să doarmă, iar în ziuă, ațipind puțin, l-a visat pe Sfântul Ioan Iacob, tânăr cu chip luminat și frumos, care i-a zis: Elena! De ce te-ai speriat de mine și ce rău ți-am făcut?

A doua zi Elena a dorit să vină la Hozeva să se roage Sfântului Ioan Iacob s-o ierte, dar nu se putea fiindcă trebuia să plece împreună cu grupul de închinători în Grecia. De atunci, o durere de cap și o frică nu a mai lăsat-o până când a reușit săvină din nou să se închine la racla Sfântului Ioan Iacob. Acum s-a vindecat și i-a cerut Părintelui Ioanichie să-i dea o icoană cu Sfântul Ioan Iacob. Părintele neavând nici o icoană i-a dat o fotografie pe care ea a primit-o cu multă bucurie și, de câte ori mai venea la Ierusalim, spunea că mult o ajută pe ea Sfântul Ioan Iacob când îl pomenește în rugăciuni. Așa a făcut ea cunoscut la multă lume din Grecia despre puterea Sfântului Ioan Iacob Românul de la Hozeva.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

* * *

O, om!

(poezie scrisa de Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

O, om,  ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea, mereu, spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus…în veci nu-l mai aduni,
şi vei culege roada lui
ori mort, ori viu, odată.

Ai spus o vorbă, vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va întina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt…cuvântul scris
e-un leac sau o otravă,
tu vei muri, dar tot ce-ai scris
rămâne-n urmă drum deschis
spre moarte sau spre paradis,
spre ocară sau slavă.

Ai spus un cântec, versul său,
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de ruşine.

Arăţi o cale, calea ta
în urma ta nu piere,
e cale bună sau e rea,
va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea
spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viaţă…viaţa ta
e una, numai una,
oricum ar fi tu nu uita
cum ţi-o trăieşti vei câştiga
ori fericire pe vecie
ori chin pe totdeauna.

O, om! ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai
sau laşi prin pilda care-o dai
pe mulţi, spre iad sau rai
mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita!…  Fii credincios
cu grijă şi cu teamă
să laşi în urmă luminos,
un semn, un gând, un drum frumos,
căci pentru toate neîndoios,
odată vei da seamă.

Cititi si:

• Despre semnele vremurilor – Sf. Ioan Iacob Hozevitul (III) – poezii profetice