Cuvinte de invatatura


Arhiva postari pentru aceasta categorie


Războiul nevăzut cu duhurile intunericului

20 Oct 2015

scara_
De îndată, însă ce aflăm cum suntem şi ne trezim cum trebuie să fim, puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. Dar, nu vor sări cu toată urgia răutăţii, că nu-i lasă Dumnezeu, ci cu vicleşuguri şi curse, cu minciuni şi cu înfricoşare sau cu amăgirea nălucirilor şi cu alte nemaipomenite zavistii. Pe de altă parte, se vor folosi de unelte de-ale lor, oamenii amăgiţi de ei, care ne-ar face toate cîte îi învaţă dracii, dacă ar fi după ei. De aceea zice Înţeleptul: “Fiule, dacă vrei să te apropii să slujeşti Lui Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispite” (Sirah 2, 1).
Războiul dintre suflet şi diavol e îngăduit de Dumnezeu: “Simone, Simone, iată satana v-a cerut pe voi să vă cearnă ca pe grâu. Iar, eu m-am rugat pentru tine, să nu scadă credinţa ta” (Luca 22:31,32), pentru că el este focul care lămureşte ce suntem fiecare: lemne, pietre, aramă, paie sau aurul smereniei” (Par. Arsenie Boca – din vol. “Fericirea de a cunoaste calea”)

Extras din vol. “Războiul creştinilor cu diavolii” – Părintele Daniel de la Rarău:

CAPITOLUL I

Invătătura despre duhurile diavolesti, după Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie

1.3.1 […] Din Sfânta Scriptură aflăm că demonii au aceleasi puteri pe care le are si omul: văz, auz, miros, pipăit, pot vorbi si pot fi muti si surzi. Insusi Domnul Iisus l-a numit pe demon – mut si surd (Marcu 9,25). Continuare »

Cum aflam pacea inimii – Sfantul Siluan Athonitul

24 Sep 2015

 

Duhul Sfant este iubire

Aceasta iubire se revarsa in toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, si acelasi Duh Sfant este pe pamant in sufletele care iubesc pe Dumnezeu. In Duhul Sfant, toate cerurile vad pamantul si aud rugaciunile noastre si le duc la Dumnezeu.

Domnul este milostiv; sufletul meu stie aceasta, dar nu poate sa o descrie. El este foarte bland si smerit, si atunci cand sufletul il vede, se preschimba in intregime in iubire de Dumnezeu si aproapele si se face el insusi bland si smerit. Dar daca omul pierde harul, atunci va plange ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea si intreaga pustie auzea suspinul sau; lacrimile lui erau amare de intristare si ani multi le-a varsat el.

Tot asa si sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci cand il pierde, tanjeste dupa Dumnezeu si spune: „Sufletul meu tanjeste dupa Dumnezeu si il caut cu lacrimi”.

Sufletul traieste mult pe pamant si iubeste frumusetea pamantului; iubeste cerul si soarele, iubeste gradinile frumoase, marea si raurile, padurile si campiile; iubeste sufletul si muzica si toate aceste lucruri pamantesti desfa-teaza sufletul. Dar cand cunoaste pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea sa vada nimic pamantesc.

Daca sufletul tau il cunoaste, Duhul Sfant iti va da sa intelegi cum invata El sufletul sa cunoasca pe Domnul si ce dulceata e in aceasta.
[…]

Iubirea de vrajmasi.

Dar cine nu iubeste pe vrajmasi, acela nu poate cunoaste pe Domnul, nici dulceata Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ne învata sa iubim pe vrajmasi pâna într-atât încât sufletului sa-i fie mila de ei ca de proprii nostri copii. Sunt oameni care doresc vrajmasilor lor sau dusmanilor Bisericii pierire si chinuri în focul iadului. Ei gândesc asa pentru ca n-au învatat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, caci cel ce a învatat aceasta va varsa lacrimi pentru întreaga lume.
Continuare »

Despre purtarea crucii – Sf. Teofan Zavoratul

20 Sep 2015

purtarea_crucii“Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat in crucea Domnului nostru Iisus Hristos” – spune Sfantul Apostol Pavel (Gal. 6, 14).

Cum a ajuns acest Sfant Apostol la o astfel de stare, ca nu voia sa se laude cu nimic, decat cu crucea lui Hristos? Crucea inseamna tot felul de suferinte, stramtorari, umilinte; cum sa te lauzi cu ea? Dar iata ca Apostolul Pavel se lauda cu ea. Impreuna cu el se laudau, desigur, si ceilalti apostoli, si, urmandu-le lor, si toti ceilalti purtatori ai crucii.

De ce, oare? Caci au inteles barbatii cei inteleptiti de Dumnezeu adanca semnificatie a crucii, au pretuit-o profund si se laudau ca s-au invrednicit sa o poarte. Ei vedeau in cruce, in loc de stramtorare, deschidere, in loc de amaraciune, dulceata, in loc de umilire, inaltare, in loc de necinste, slava; si se laudau cu ea, asa cum se lauda altii cu vreo podoaba minunata sau cu vreo distinctie.

O, de ne-ar darui Domnul si noua o asemenea intelegere si o astfel de stare, incat sa pricepem si sa simtim puterea crucii si sa ne laudam cu ea!

Continuare »

Predica a doua la SFANTA TREIME – Par. Ilie Cleopa

01 Jun 2015

Sfanta-Treime„Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6)

„Căci Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi AceştiTrei Una sunt” (I Ioan 5, 7)

„Cunoştinţa Sfintei Treimi şi a celei de o fiinţă Treimi este sfinţire şi îndumnezeire pentru îngeri şi pentru oameni” (Sfântul Talasie Libianul, „Capete despre dragoste şi înfrânare”, suta întâi, Filocalia, vol. IV, cap. 100, p. 10).

Părinţilor şi fraţilor,

Despre Prea Bunul Dumnezeu Cel închinat şi slăvit în Treime, unele le putem înţelege, dar a le grăi nu, iar altele le putem şi înţelege, şi grăi (Sfântul Ioan Damaschin, Teologhicon, p. 3). Iată cele ce le putem înţelege şi grăi: că Dumnezeu este fără de început, fără de sfârşit, veşnic, pururea existent, nezidit, neschimbat, unic, necompus, fără de trup, nevăzut, nepipăit, nescris împrejur, nemărginit, neînţeles, necuprins, neajuns de minte, bun, drept, Ziditor al tuturor zidirilor, atotputernic, proniator al tuturor, Stăpânitor, Judecător; apoi că este Dumnezeu Unul după fiinţă, dar în trei ipostasuri: în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh; şi că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Una, afară de nenaştere, naştere şi purcedere. Apoi că Fiul şi Sfântul Duh sunt Una, afară de nenaştere, naştere şi purcedere.

Apoi că Fiul Cel Unul Născut, Cuvântul lui Dumnezeu, pentru îndurările milei Sale spre a noastră mântuire, cu bunăvoirea Tatălui şi cu împreună- lucrarea Prea Sfântului Duh, fără de sămânţă şi fără de stricăciune zămislindu-Se, prin Duhul Sfânt, din Sfânta Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea Maria s-a născut şi om desăvârşit dintr- însa S-a făcut. Şi că Acesta este Dumnezeu desăvârşit, şi Acelaşi om desăvârşit, din două firi, a dumnezeirii şi a omenirii, şi din două firi gânditoare, voitoare, lucrătoare şi libere. Sau ca să zic pe scurt, amândouă fiind desăvârşite, după voia şi raţiunea proprie lor, şi alcătuind un singur Ipostas. De aceea, după omenitate a flămânzit şi a însetat, S-a ostenit, S-a răstignit, şi moarte şi îngropare a primit, şi a treia zi a înviat şi la ceruri S-a înălţat, de unde iarăşi va să vie la noi, la sfârşitul veacurilor.

Continuare »

De ce este necesar să iertăm şi să nu ne răzbunăm
– Sf. Ioan Gura de Aur

28 May 2015

Sf.Ioan-Gura-de-Aur
“Pentru păcatele tale, Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător: dacă ierţi puţine, puţine ţi se vor ierta; dacă ierţi multe, multe ţi se vor ierta; dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi Dumnezeu ţie.” 


 

Impotriva pornirii de razbunare

Puteti ridica mâinile spre cer, puteti misca buzele ca sa cereti iertare, iar Dumnezeu dispus este sa va stearga pacatele, dar nu îngaduiti a se face aceasta, de vreme ce voi le tineti pe acele ale gresitilor vostri.

Va aflati, asadar, în eroare (…)

Ati suferit multe nedreptati, ati fost jefuiti, ati fost vorbiti de rau, ati fost pagubiti în cele mai grele prilejuri – vreti sa vedeti pe dusmanul nostru pedepsit? Iata ceea ce vă va sluji, în schimb, sa iertaţi.

Daca singuri va faceti dreptate si va razbunati, prin vorbe sau prin fapte sau prin blesteme împotriva aceluia care v-a jignit, Dumnezeu nu va mai sta sa va rasplateasca, pentru ca, însiva, ati facut aceasta. Si nu numai ca, deloc n-are sa va razbune, dar are sa va pedepseasca fiindca l-ati suparat, în obstea omeneasca, daca lovim robul altuia, stapânul lui se supara si ia drept o jignire adusa lui fapta noastra.

Continuare »

Despre cauzele şi tămăduirea bolilor sufleteşti.
Întunecarea mintii şi închipuirea. Pocăinţa vindecătoare.

14 May 2015

Boala sufletului

tunnel-treesAş vrea întâi să subliniez că există o poziţie clară a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii în privinţa faptului că Ortodoxia se deosebeşte de toate sistemele antropocentrice. Multe religii pot folosi aceleaşi exprimări, aceiaşi termeni, dar înţelegerea lor este diferită. De pildă, filozofii stoici vorbeau şi ei de nepătimire, dar o înţelegeau altfel decât Ortodoxia. Acelaşi lucru este valabil pentru minte, extaz etc. Mulţi orientali care aparţin altor religii, de exemplu budismului, vorbesc despre minte, simţul lăuntric etc, însă dau termenilor cu totul alt conţinut. Din această pricină, cel care a avut de-a face în trecut cu asemenea teorii – fie că este vorba de psihologie, filozofie sau chiar budism – are mari dificultăţi în a reuşi să dobândească o concepţie clară despre învăţătura ortodoxă şi poate rămâne nedumerit şi încurcat. Am întâlnit oameni care se află într-o înspăimântătoare confuzie asupra acestor lucruri: citesc teologie trezvitoare şi nu găsesc nici o deosebire faţă de învăţătura budistă, socotind că budiştii şi Părinţii trezvitori spun aceleaşi lucruri. Ca să nu mai spun că această cunoaştere omenească, ce pune accentul pe raţiune, cuprinde o oarecare părere de sine pe care Părinţii o numesc „bogăţie a gândirii” (plouto tis dianoias); ca urmare, omul se umple de mulţumire de sine şi întemeiere în sine. Şi oriunde se află mulţumire de sine şi întemeiere în sine, harul lui Hristos nu mai poate lucra.

– Eu am studiat psihologia şi sunt familiarizat cu feluritele şcoli de psihologie, pe temeiul cărora analizez oamenii. Oare nu mai pot să dobândesc o înţelegere clară a Ortodoxiei? […]

Există două căi principale de tămăduire. Una este părăsirea acestei „bogăţii” a gândirii. Sfântul Nichita Stimatul, vorbind despre sărăcie, susţine că ea nu este doar lepădarea de bunurile materialnice, ci si dezicerea de „bogăţia”gândirii. De altfel, pot adăuga că sărăcia duhovnicească este lepădarea întregii cunoaşteri pe care omul a dobândit-o mai înainte, pe când trăia după trup. Sfântul Thalassie spune că sărăcia mintală este desăvârşita nepătimire, starea în care mintea despătimită este slobozită din temniţa simţurilor şi a celor care ţin de simţuri. Continuare »

Duminica Samarinencei. Apa cea vie – Predica Sf. Nicolae Velimirovici

10 May 2015

Evanghelia Duminicii a V-a după Paşti (a Samarinencii)

femeia-samarineancaÎn vremea aceea, venit-a Iisus în cetatea Samariei, care se cheamă Sihar, aproape de locul pe care l-a dat Iacov lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov, iar Iisus, ostenit fiind de călătorie, şedea lângă fântână; şi era ca la al şaselea ceas. A venit o femeie din Samaria să ia apă. Zis-a ei Iisus: „Dă-Mi să beau!” Că ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere hrană. Deci a zis Lui femeia samarineancă: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri de la mine să bei, femeie samarineancă fiind eu? Că nu se amestecă iudeii cu samarinenii”. Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce zice ţie: «Dă-Mi să beau», tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apă vie”.
Zis-a Lui femeia: „Doamne, nici vadră nu ai, şi fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie?” Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „Tot cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Iar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face întru dânsul izvor de apă săltătoare întru viaţa veşnică”. Zis-a către Dânsul femeia: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot”. Zis-a ei Iisus: „Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. Răspuns-a femeia şi I-a zis Lui: „N-am bărbat”. Zis-a ei Iisus: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Că cinci bărbaţi ai avut, şi, acum, acela pe care-l ai nu-ţi este ţie bărbat; aceasta adevărat ai grăit”. Zis-a Lui femeia: „Doamne, văd că prooroceşti Tu (…). Noi ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni Acela, va spune nouă toate”. Zis-a ei Iisus: „Eu sunt, Cela ce grăiesc cu tine”. Iar femeia a lăsat vadra sa şi a mers în cetate şi a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om Care mi-a spus mie toate câte am făcut; nu cumva Acesta e Hristos?” Deci au ieşit din cetate şi veneau către Dânsul…

(Ioan 4, 1-30)

“În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?”

(Psalm 41, vers. 1-2) Continuare »

Forme subtile de înşelare şi de pervertire a credinţei şi vieţii în Hristos
PIETISM – ZELOTISM – INTELECTUALISM – HIPERCRITICISM

09 May 2015

PIETISMUL

PaiulSiBarna“(…) Noțiunea de pietism cuprinde mai multe semnificații decât pare a avea la prima vedere. Mai departe ne vom referi doar la felul cum am perceput noi această ispită, fiind în contact direct cu tineri de la diferite facultăti. La început am respins doar sentimentalismul ieftin – echivalat de obicei cu pietismul – prin care se promova tabloul religios în locul icoanei și corala în locul muzicii psaltice. Apoi din lucrarea practică misionară am observat că pietismul se mai caracterizează prin cel puțin una din următoarele trei însusiri: individualism, incapacitatea de a sesiza esentialul și risipirea într-un sentimentalism nerealist, ignorant, superstițios și dulceag.

Putem spune că suntem pietiști și atunci când observăm în viața noastră religioasă alte simptome, precum: încăpățânare orgolioasă, ifose de trăire “autentică”, mimarea comuniunii, duhul contrazicerii, obsesia amănuntelor, confuzia valorilor și a planurilor (în sensul de neîncadrare corectă a unei probleme), artificialitate spirituală datorată și abuzului de termeni sau sfaturi duhovnicesti, bănuială cronică, formalism al gesturilor bisericești, zăpăceală și lipsă de coerență, nesinceritate bine camuflată, instabilitate duhovnicească (ce ne face usor manipulabili tocmai de către cei care nu trăiesc în duh ortodox), activism misionar – sau dimpotrivă pasivitate – fără discernământ, superficialitate, stilul contradictoriu și sucit, dulcegării și superstiții de orice nuanță, ignoranță suficientă sieși unită cu părerea de sine, neînțelegere a felului cum trebuie împletită dragostea cu fermitatea și neputință de a vedea o problemă în ansamblul ei. De obicei pietiștii rămân cu o idee fixă, pe care nu o pot schimba ani de-a rândul.

Continuare »

Predică în Joia cea Mare – Sf. Ignatie Briancianinov

09 Apr 2015

Despre Sfintele lui Hristos Taine

Pâinea inima omului o întareste (Ps. 103, 17), a prorocit Prorocul despre o pâine minunata, care, spre deosebire de obisnuita pâine materiala, ce întareste trupul, trebuia sa întareasca  inima   omeneasca.  Inima   noastra  are   nevoie   de   întarire!  Ea   s-a   clatinat înspaimântator la caderea noastra si nu poate sa se opreasca singura din clatinarea aceasta. Ea este clatinata neîncetat de feluritele patimi. Zadarnic si în desert propovaduieste omul cazut, în orbirea sa, despre taria vointei omenesti. Taria aceasta nu exista: vointa e mânata silnic de pacat, care o stapâneste. Este nevoie, este neaparata nevoie de minunata pâine prevestita, ca sa întareasca inima omeneasca slabita, clatinata[67].

Întarirea inimii omenesti se savârseste prin pâinea care din cer s-a pogorât, pâinea vietii (Ioan 6, 58, 48). Aceasta pâine este Domnul nostru Iisus Hristos. El a zis: Eu sunt pâinea vietii, care s-a pogorât din cer: de va mânca cineva din pâinea aceasta, va fi viu în veci; si pâinea pe care Eu voi da, trupul Meu este, pe care îl voi da pentru viata lumii… Cel ce manânca trupul Meu si bea sângele Meu întru Mine petrece, si Eu în el (Ioan 6, 51-56).

Continuare »

Postul fara rugaciune nu ne apropie de Dumnezeu

19 Mar 2015

Buna este rugaciunea, le spunea Arhanghelul Rafail lui Tobie si lui Tobit, cu post si cu milostenie si cu dreptate  (Tob. 12, 3). Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru pacatosi, fiind singura usa prin care se iese din starea trupeasca, prin care se intra in mantuitoarea pajiste a pocaintei si se ajunge la petrecerea necurmata in aceasta mantuitoare pajiste. Mare bine este el, si nu doar pentru pacatosi: el e un mare bine si pentru drepti, o mare arma in mainile lor. In toata vremea pribegiei lor pamantesti ei nu o parasesc – prin el se pazesc in curatie si sfintenie. Ei isi intemeiaza postul pe milostenie; ei isi pun postul pe temelia rugaciunii; prin rugaciunea credintei (Iac. 5, 15) primesc tot ce cer (Marcu 11, 24).

Trupul nostru – filosofeaza Preacuviosul Marcu – este luat din pamant si prin firea sa se aseamana pamantului: are nevoie sa fie lucrat. Precum semintele semanate in tarina nelucrata cu uneltele plugaresti pier fara sa aduca nici o roada, asa si rugaciunea ramane fara roada daca trupul, daca inima nu sunt pregatite pentru ea prin postire. Imprastierea si ingreunarea gandurilor, raceala si impietrirea inimii, visarile desarte si pacatoase care apar mereu in inchipuire nimicesc rugaciunea celui imbuibat. Si dimpotriva: precum in tarina lucrata osardnic cu uneltele plugaresti, insa nesemanata cu seminte folositoare, cresc cu deosebita putere neghinele, asa si in inima postitorului, daca acesta se multumeste doar cu nevointa trupeasca si nu isi ingradeste mintea cu nevointa duhovniceasca, cu rugaciunea adica, cresc des si cu putere neghinele parerii de sine si semetei cugetari. Semeata cugetare si parerea de sine sunt in postitorul lipsit de dreapta socotinta si impietrit impreunate totdeauna cu defaimarea si osandirea aproapelui, cu o deosebita inclinare spre sminteala – in fine, cu amagirea de sine, trufia, pierzarea.

Continuare »

Duminica ortodoxiei – Predica Parintelui Cleopa
Despre cinstirea Sfintelor Icoane

01 Mar 2015
Şi vei face doi heruvimi de aur turnat şi îi vei pune pe ei de amîndouă laturile acoperămîntului împăcării.
Mă voi face cunoscut ţie de acolo şi îţi voi grăi între cei doi heruvimi

(Ieşire 25, 18-22)

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: “Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios” (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: “În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău”. Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente” (Ibidem, p. 537).

Continuare »

Par. Arsenie Boca – Sfaturi de mare folos pentru suflet

29 Nov 2014

▪ Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.

▪ Prilejurile [ispitele] sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:

– Când sunt de la diavol, simţim tulburare.
– Când sunt de la fire, ne apărăm.
– Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simţim o pace, bucurie, mulţumire.

Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.

▪ Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.

Decât ceartă mai bine pagubă.

▪ Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.

▪ Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.

Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.

Continuare »

“Inteligent este omul care s-a curatit launtric” (II)
– Cuv. Paisie Aghioritul

16 Oct 2014

Cuviosul Paisie AghioritulŞtiinţa să fie valorificată în viaţa duhovnicească

Tot răul începe de la minte, atunci când ea se învârte numai în jurul ştiinţei şi este cu desăvârşire îndepărtată de Dumnezeu. Iată de ce aceşti oameni nu-şi găsesc pacea şi echilibrul lăuntric. Atunci însă când minte se învârte în jurul lui Dumnezeu, oamenii folosesc ştiinţa atât pentru cultivarea lor lăuntrică, cât şi pentru binele lumii, pentru că într-un asemenea caz mintea este sfinţită.

— Adică Părinte, ştiinţa nu îl ajută pe om?

— Ştiinţa ajută mult, dar şi tulbură mult. Am cunoscut suflete cu o mare limpezime a minţii, cu toate că învăţaseră puţine lucruri. Cei care şi-au tulburat mintea cu ştiinţa, fireşte că vor avea mai multe unelte pentru lucru atunci când, cu Harul lui Dumnezeu, se vor limpezi. Dar dacă nu se vor sfinţi uneltele, dacă nu se sfinţeşte cunoaşterea, vor putea fi folosite numai pentru lucrarea lumească, nu şi pentru cea duhovnicească. Dacă intră la mijloc neliniştea cea bună, atunci ele se sfinţesc repede. Cei care dau întâietate instruirii lor lăuntrice, instruirii sufletului, folosind şi cultura exterioară pentru aceasta, repede se schimbă duhovniceşte. Dacă se mai nevoiesc şi duhovniceşte, atunci ajută eficace multă lume, fiindcă scot lumea din stresul iadului şi o conduc la veselia paradisiacă. De multe ori se poate ca aceşti oameni ai lui Dumnezeu să aibă mai puţine diplome, dar să ajute mai mult, pentru că au mult Har, iar nu multe hârtii. Lumea s-a umplut de păcat şi este nevoie de multă rugăciune şi nevoinţă duhovnicească. Cele scrise sunt bacnote de hârtie, iar valoarea lor va depinde de “garanţia în aur” pe care o avem. Prin urmare, este nevoie de lucru în “mina sufletului“.

Continuare »

visit tracker on tumblr