Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar si la mare inaltime. Pentru ca cineva sa-L “indoaie” pe Dumnezeu, sa-L faca sa Se coboare si sa ramana cu el, trebuie sa se smereasca si sa se pocaiasca. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, vazand smerenia lui, il inalta pana la ceruri si-l iubeste foarte mult. “Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste” (Lc. 15, 7), spune Evanghelia.

Dumnezeu i-a dat minte omului ca sa se gandeasca la greseala sa, sa se pocaiasca si sa ceara iertare. Omul nepocait este nespus de crud cu sine insusi. Este si foarte lipsit de minte, deoarece nu vrea sa se pocaiasca si astfel sa se slobozeasca din iadul cel mic in care traieste, care il duce la cel mai mare si rau, la cel vesnic. Astfel el se lipseste si de bucuriile paradisiace pamantesti, care se continua in rai langa Dumnezeu cu bucurii mult mai mari si vesnice.

Cat timp omul se afla departe de Dumnezeu, este in afara si de sine. Vezi, in Evanghelie ca fiul risipitor “venindu-si in sine, a spus: Merge-voi la tatal meu“.

Adica atunci cand si-a revenit, cand s-a pocait, atunci a zis: “Merge-voi la tatal meu“. Cat timp traise in pacat, era in afara de el, nu era rational, deoarece pacatul este in afara de ratiune. Continuare »

Intamplari din Pateric despre pocainta

Puterea pocaintei si indelunga rabdare a lui Dumnezeu

Un frate biruindu-se de curvie, in toate zilele se afla savarsind pacatul si in toate zilele il imblanzea pe Stapanul sau cu lacrimi si cu rugaciuni. Si asa facand, amagandu-se de obiceiul cel rau, savarsea pacatul. Apoi iarasi, dupa savarsirea pacatului, se ducea la biserica. Si vazand Cinstitul Chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca inaintea lui cu amare lacrimi, zicand: miluieste-ma, Doamne, si ridica de la mine aceasta vicleana ispita, ca ma trudeste cumplit si ma raneste cu amaraciunea desmierdarilor ! Ca nu am obraz, Stapane, a cauta si a vedea Chipul Tau cei sfant si mai stralucit decat soarele, ca sa se indulceasca inima mea si sa se veseleasca.

Acestea zicand si iesind din biserica, cadea in noroi, dar nu se deznadajduia de mantuirea sa. Caci de la pacat intorcandu-se la biserica, striga catre iubitorul de oameni, Dumnezeu, zicand : pe Tine, Doamne, Te pun chezas de acum ca nu voi mai face pacatul acesta ! Numai iarta-mi mie, Prea Bunule, cele ce dintru inceput si pana in ceasul acesta Ti-am gresit !

Continuare »

Viața duhovnicească se câștigă luptând cu noblețe cu mărime de suflet, cu multă bucurie și cu atenția îndreptată spre Hristosul cu care ne împărtășim. Avem nevoie ca prin împărtășire să facem părtășie cu Hristos Dumnezeul nostru astfel încât să aibă loc comunicarea însușirilor dumnezeiești către sufletul și trupul nostru. Dacă ne vom concentra atenția numai pe dobândirea lui Hristos, pe urmarea lui Hristos, pe dorința acerbă de a pune umărul sub Crucea Sa atunci vom reuși în fața ispitelor care conjunctura vieții ni le oferă prin pronia divină. Părintele Gheron Iosif ne supune atenției câteva repere de maximă importanță în lupta duhovnicească, ne aduce pilde din viața și experiențele sale astfel încât să fim încredințați de veridicitatea soluțiilor folosite de el și înaintașii săi. Și ne spune adresându-se unui ucenic care i-a scris:

Am primit chiar acum scrisoarea ta și am citit cele ce îmi scrii. Mă bucur de sănătatea ta și mă întristez de necazurile tale. Ceea ce îmi scrii ți se întâmplă, fiul meu, pentru că nu ai răbdare.

Tu, fiul meu, cauți pe Hristos, vrei să intri în cetatea cerească. Se roagă pentru aceasta duhovnicul tău, se roagă părinții toți, mă rog și eu sărmanul aici, între stânci. Domnul ne aude pe toți, dar pentru înfrângerea semeției sufletului tău ca să se smerească acesta, pentru a lupta împotriva mâniei, furiei, fierbințelii patimilor, egoismului, ți-a trimis un ghimpe – această mică ispită – să te înghiontească, să înduri, să te deranjeze continuu, să înveți îndelunga răbdare. Și încet-încet să îmblânzești mânia, furia și tulburarea, înăbușindu-le înlăuntrul tău și neîngăduind să iasă afară vreun cuvânt greu. Continuare »

– Părinte, ce este mângâierea dumnezeiască?

– Ce este mângâierea dumnezeiască? O să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi mai bine. Un copil face o poznă mică: strică, de pildă, o unealtă a tatălui său, iar după aceea se mâhneşte şi plânge, deoarece el o consideră foarte mare. Cu cât plânge mai mult şi îşi recunoaşte greşeala ce a făcut-o şi suferă, cu atât mai mult tatăl lui îl mângâie spunându-i: “Nu-i nimic, copilaşul meu, nu te mâhni! Vom cumpăra alta.” Acela însă, văzând afecţiunea tatălui său, plânge mai mult, din mărime de suflet. “Nu pot să nu mă mâhnesc. Iatâ, acum trebuie unealta, iar eu am stricat-o.” “Copilaşul meu, nu-i nimic, era veche“, ii spune din nou tatăl. Dar acela iarăşi se mâneşte. Şi cu căt acela se mâhneşte, cu atât mai mult tatăl său îl strânge în braţe, îl sărută şi îl mângâie. Aşa si aici, cu cât omul suferă mai mult şi se mâhneşte pentru păcătoşenia sa, sau pentru nemulţumirea sa faţă de Dumnezeu şi plânge cu mărinimie că l-a mâhnit pe Dumnezeu-Tatăl cu păcatele lui, cu atât şi Dumnezeu îl răsplăteşte cu veselia dumnezeiască şi-l îndulceşte lăuntric. Mâhnirea aceasta are durere, dar are şi nădejde şi mângâiere.

Dar cel care doreşte mângâiere dumnezeiască nu trebuie să ceară mângâiere. Ci trebuie să-şi simtă greşeala sa, să se pocăiască şi atunci mângâierea dumnezeiască va veni singură. Continuare »

Invataturi ale Sfantului Siluan Athonitul

Lupta noastra se duce în fiecare zi si în fiecare ceas.

– Daca faci reprosuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ti-ai pierdut pacea.
– Daca ai cazut în slava desarta sau te înalti deasupra fratelui, ai pierdut harul.
– Daca-ti vine un gând desfrânat si nu-l departezi de îndata, sufletul tau pierde iubirea lui Dumnezeu si îndrazneala în rugaciune.
– Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu.
– Daca-ti împlinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si urâtul intra în sufletul tau.
– Daca urasti pe fratele tau, înseamna ca ai cazut din Dumnezeu si un duh rau a pus stapânire pe tine. Dar daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei.
– Daca-ti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmasi si vei dobândi pace în sufletul tau.
– Daca ierti fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi, atunci dobândesti iertarea pacatelor tale si Domnul îti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfânt. Iar când te smeresti întru totul, atunci afli odihna desavârsita în Dumnezeu.

Când sufletul e smerit si Duhul lui Dumnezeu este în el, atunci omul este fericit cu duhul în iubirea lui Dumnezeu. Continuare »

Vrei să afli cât de mare rău este mânia? Uită-te la cei care se ceartă în piaţă sau pe drum. La tine cu greutate poţi vedea urâciunea acestei patimi, pentru că atunci când te mânii, gândul tău se tulbură şi parcă eşti beat. Însă când eşti liniştit, poţi să te uiţi la semenii tăi care sunt înfuriaţi şi să înţelegi că aşa eşti şi tu.

Ce se întâmplă, aşadar? Pieptul fierbe, gura răcneşte, pe ochi ies flăcări, faţa se umflă şi se înroşeşte, mâinile sunt scuturate, picioarele sar ca la circ – omul întreg seamănă cu un nebun, sau mai bine zis, cu un măgar sălbatic, care azvârle şi muşcă. Iată cât de necuviincioasă şi de umilitoare este înfăţişarea celui care este stăpânit de mânie.

„Dar inima mea este tulburată şi suferă din pricina jignirilor care mi se aduc”, îmi spui tu. Ştiu lucrul acesta şi tocmai de aceea mă minunez de cei care nu se lasă pradă furiei. Şi să ştii că dacă vrei, cu toţii avem puterea să o împiedicăm să izbucnească. De ce nu ne supărăm sau nu arătăm că suntem supăraţi la lucru, atunci când cel care este mai mare peste noi ne ceartă? Pentru că ne temem ca nu cumva, dacă-i răspundem cu mânie, să ne dea afară. Aşadar, frica potoleşte mânia. De ce când îi certăm pe slujbaşii noştri, ei nu scot nici un cuvânt? Pentru că şi pe ei îi reţine aceeaşi primejdie care atârnă deasupra capetelor lor. Continuare »

Dumnezeu ajută acolo unde trebuie, acolo unde nu poate omul acţiona omeneşte. Nu va ajuta nebăgarea noastră de seamă. In felul acesta defăimam si pe Sfinţi.

– Parinte, oare cum poate înţelege cineva întotdeauna până la ce punct trebuie să actioneze omeneşte?

– Aceasta se vede din capul locului. Dar chiar să fi avut intenţia să facă ceea ce putea să facă şi n-a facut-o pentru că ceva l-a împiedicat, Dumnezeu îl va ajuta în clipa cea grea. Iar daca n-a avut intenţia (să facă ce putea), deşi a avut curaj, Dumnezeu nu va ajuta. Ţi se spune, de pildă, să pui seara zăvorul la uşă, însă tu nu-l pui, pentru că-ţi vine greu şi spui că va păzi Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă ca ai încredere în Dumnezeu dacă nu pui zăvorul, ci nu-l pui pentru că îţi vine greu. Cum să ajute atunci Dumnezeu? Adică să-l ajute pe leneş? Atunci când spun cuiva să pună zăvorul şi nu-l pune, numai pentru neascultarea lui trebuie pedepsit.

Continuare »

Cuviosul Paisie Aghioritul:

Invidia, atunci cand are si rautate, poate pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavoleasca.

-Părinte, deochiul este primit de Biserică?

-Da, există și o rugăciune specială. Când cineva spune ceva cu invidie, atunci este ,,deochiat”.

-Părinte, mulți cer ,,talismanul” pentru prunci, ca să nu fie deochiați. E bine să poarte așa ceva?

-Nu, nu e bine. Să spuneți mamelor să le pună cruciulițe.

-Părinte, dacă cineva laudă un lucru frumos și cei care l-au făcut primesc lauda cu un gând de mândrie și se pricinuiește un rău, acesta este deochi?

-Nu este deochi lucrul acesta. În cazul acesta lucrează legile duhovnicești.

Dumnezeu retrage harul Său de la om și atunci se pricinuiește pagubă. Deochiul există în cazuri rare. În mod special oamenii care au invidie și răutate – puțini sunt de aceștia – sunt cei care deochiază.
Continuare »

Fragmente preluate de pe Razbointrucuvant.ro

“Sfanta Biserica este cel mai mare, cel mai sfant, cel mai bun, mai intelept, mai nea­parat trebuincios asezamant al lui Dumnezeu pe pamant. Este adevaratul cort al lui Dumnezeu, pe care l-a zidit Domnul, nu omul – nu Luther, nu Calvin, sau Mahomed, sau Buddha, sau Confucius si altii ca ei, oameni pacatosi, patimasi.

Biserica este unirea randuita de Dumnezeu a oa­menilor legati intre ei prin credinta, prin inva­tatura, prin sfintita ierarhie si Taine; este oastea duhovniceasca a lui Hristos, inarmata cu pano­plia duhovniceasca impotriva nenumaratei cete diavolesti, pentru ca lupta noastra nu este impotri­va trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intu­nericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh (Efes. 6,12).

Ea e Spitalul duhovnicesc, unde omenirea bol­nava de pacat se trateaza cu medicamentele harice date de Dumnezeu: Pocainta si Impartasirea Sfintelor lui Hristos Taine – cu Trupul si cu Sange­le lui Hristos – si Cuvantul lui Dumnezeu, invataturile, sfaturile si mangaierile pastorilor turmei cuvantatoare a lui Hristos; este baia de obste a cu­ratirii, a renasterii si sfintirii; este altarul lui Dum­nezeu, in care toti sunt sfintiti de Duhul Sfant prin Botez, Mirungere si celelalte ierurgii si slujbe bisericesti; este soare duhovnicesc in lume, ce lumi­neaza si inviaza pe toti cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sunt omorati de pacate.

Continuare »

Despre diversele forme de inselare, “darurile” mincinoase, trasaturile celui inselat.

Unii îşi taie mintea în Scripturi. Cu trecerea de vreme Satana s-a mai iscusit în rele. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu, o face, rânjind bucuros; pe cine iubeşte pe Dumnezeu, dar călătoreşte fără sfat şi întrebare, îl învaţă şi el să-l iubescă pe Dumnezeu, şi-l laudă că bine face, fără să priceapă unul ca acesta, că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere vrăjmaşă .

Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel.

Trimite Dumnezeu slujitori, trimite şi el; trimite Dumnezeu vedenii, se arată şi el; propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebire şi margini, propovăduieşte şi el. Cu un cuvânt: contraface tot ceea ce face Dumnezeu şi dă pe râpă de oameni cu mulţ imea înşelăciunilor. S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită, încât şi lumina dumnezeiascăo contraface, nu în înţelesul că s-ar putea apropia să strâmbe adevărata lumină, căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa, ci năluceşte şi el o lumină, cu care năluceşte pe cine poate şi pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti, înainte de dobândirea smereniei statornice.

De aceea e bine să lămurim, după putere, şi acest ucigaş vicleşug al nălucilor, fiindcă de la o vreme încoace mulţi se ivesc şi multă tulburare fac printre oameni. Continuare »

Ce inseamna sa-ti ceri iertare de la aproapele si ce inseamna sa iti ierti aproapele?

Iertarea este un lucru foarte important.

De pilda, avem pe unii apropiati ai nostri, cu adevarat apropiati, adica persoane cu care intram in contact aproape zilnic, dar cu care nu prea avem legaturi sufletesti. Orice fiinta omeneasca din preajma noastra este un apropiat al nostru. Cu multi dintre acesti apropiati avem conflicte mai mari sau mai mici, daca nu suntem de acord cu ei in ceea ce gandim, in ceea ce facem.

Daca exista o stare de prietenie intre apropiati, atunci lucrurile sunt mai simple, nu se intra in conflict, se comunica direct. Aproape intotdeauna au amandoi aceeasi parere, le plac chiar anumite lucruri si atunci se infiripeaza simpatia si chiar dragostea pentru persoana cealalta, pentru aproapele.

Alteori insa exista o antipatie. Si atunci, chiar daca vrei sa te imprietenesti cu celalalt, nu poti pentru ca are ceva care te respinge. Aceasta respingere, si aceste raporturi duc la un fel de dusmanie si nu poti sa ai relatii apropiate cu persoana respectiva. Si cand ai asemenea relatii cu aproapele tau nu te poti apropia nici de Dumnezeu. Continuare »

Scrisoare unei femei cultivate pe care lumea
o batjocoreşte fiindcă merge la Biserică
La batjocură să răspunzi prin zâmbet.

Batjocura lor vine din răutatea inimii. Zâmbetul tău să fie lipsit de răutate.

Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul.

Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor.

Soţia împăratului David, Mihala, şi-a bătut joc de o rugăciune însufleţită a bărbatului ei. De această batjocură Dumnezeu S-a aflat mai jignit decât împăratul David.

Drept aceea, Cel Preaînalt a pedepsit-o pe Mihala, şi Mihala, fiica lui Saul, nu a avut copii până la moartea sa. Continuare »